Mere la cuptor

DSCI2208După toate bunătățile pe care le-am mâncat de Paști, a venit rândul unui desert mai ușor, care se prepară în câteva minute și nici nu necesită multe ingrediente. Doar atât:

4 mere

8 linguri de zahăr brun

8 linguri de pesmet

150 grame unt

Scorțișoară

Se taie merele în felii nu foarte subțiri (tăiem merele în 8). Se tapetează un vas de Jena cu unt și pesmet, se adaugă un strat de felii de mere, se pun alternativ 4 linguri de zahăr și 4 linguri de pesmet plus un praf de scorțișoară. Se pune deasupra untul tăiat cubulețe. Apoi se adaugă al doilea strat de mere, iar deasupra se pun încă 4 linguri de zahăr și 4 de pesmet și praf de scorțișoară.

Se dă totul la cuptor până se înmoaie merele și se caramelizează. Se servește rece, eventual cu iaurt, smântână sau frișcă deasupra.

Poftă bună!

Daniela Sîrbu