13.9 C
Bucharest
vineri, aprilie 26, 2024

Arhive Zilnice: 07/05/2015

Alegătorii s-au prezentat în număr record la secţiile de votare din Marea Britanie

 În cadrul alegerilor din Marea Britanie, alegătorii au raportat cozi de dimensiuni nemaiîntâlnite anterior la cele 50.000 de secţii de votare deschise pe teritoriul...

Victor Ponta consideră că măsura arestării preventive a lui Cristian Adomniţei nu se justifică

Liderul social-democrat Victor Ponta susţine că măsura arestului preventiv ar trebui luată doar în cazul infracţiunilor comise cu violenţă. El a precizat că a...

Revista presei internaţionale – 8 mai 2015

Alegerile din Marea Britanie ţin capul de afiş al presei internaţionale. Ziarele străine scriu de asemenea despre acordul de guvernare încheiat în Israel, ca...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu omologul său Raúl Castro

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, s-a întâlnit astăzi, la Kremlin, cu preşedintele Cubei (oficial: preşedintele Consiliului de Stat al Cubei), Raúl Castro, căruia i-a...

Oficial al grupării Al-Qaeda din Peninsula Arabă, ucis în timpul unui atac aerian al...

Militanţii Al-Qaeda din Peninsula Arabă susţin că înaltul oficial al grupării, Nasser bin Ali al-Insi, a fost ucis în timpul unui atac aerian al...

Preşedintele Serbiei nu a exclus posibilitatea ca, după ce va intra în NATO, ţara...

Preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolić, a reafirmat faptul că Belgradul nu este de acord cu sancţiunile impuse de UE Rusiei, însă a arătat că după...

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a fost reţinut în această seară de procurorii anticorupţie ieşeni

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, a fost reţinut în această seară de procurorii anticorupţie ieşeni. Surse judiciare au confirmat această informaţie reporterului...

News review of the day – May 7th

President Klaus Iohannis attending ceremonies in Poland marking 70 years since the end of WW II President Klaus Iohannis is attending the ceremonies in Poland...

Prima conductă a „Turkish Stream” va începe să funcţioneze la sfârşitul anului 2016

Prima conductă a primului tronson al "Turkish Stream" ar trebui să funcţioneze la sfârşitul anului 2016, a comunicat centrul de presă al "Gazprom", citându-l...

Parlamentul de la Chişinău a abrogat Legea cu privire la interzicerea simbolurilor comuniste

Parlamentul de la Chişinău a abrogat, azi, Legea cu privire la interzicerea simbolurilor comuniste, adoptată în urmă cu trei ani, dar considerată ulterior neconstituţională....
Translate »