FIFA este cercetată pentru noi acuzaţii de corupţie

Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie (FIFA) a suferit noi acuzaţii de corupţie. Unele declaraţii bancare sugerează că Africa de Sud, gazda Cupei Mondiale 2010, a făcut plăţi în valoare de zece milioane de dolari destinate dezvoltării fotbalului în Caraibe, bani care au fost în realitate cheltuiţi de fostul preşedinte al federaţiei de fotbal din regiune, Jack Warner, care a negat însă că ar fi comis vreo infracţiune. Un purtător de cuvânt al FIFA a declarat pentru BBC că ancheta care se derulează în prezent va scoate la lumină faptele comise în această speţă. Oficialul FIFA a mai spus că organizaţia va coopera cu agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) al Statelor Unite. Potrivit documentelor intrate în posesia BBC, zece milioane de dolari, care ar fi trebuit să fie cheltuiţi pentru programele FIFA în Caraibe, au ajuns de fapt într-un cont controlat de fostul vicepreşedinte, Jack Warner.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 iunie