La Sibiu se încheie Festivalului Internaţional de Teatru

La Sibiu se încheie astăzi cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru. Timp de 10 zile, peste 2.500 de artişti din 70 de ţări, au oferit publicului un adevărat maraton de spectacole de teatru, muzică, dans, evenimente de stradă sau alte manifestări culturale. Această a 22-a ediţie a Festivalului de la Sibiu a fost una de colecţie, după cum declara Constantin Chirian, preşedintele evenimentului. Numărul de spectacole a crescut de la 385 la 427. Ca amploare, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel de-al treilea eveniment de acest gen din Europa, după Festivalul de la Edinburgh şi cel de de la Avignon. Aseară, pe Aleea Celebrităţilor din Parcul Cetăţii, alte cinci nume importante din domeniul artelor spectacolului au primit câte o stea care să amintească de contribuţia lor la dezvoltarea culturii contemporane. Este vorba de actori, dramaturgi, regizori sau scenarişti din Austria, Lituania, Franţa, Statele Unite şi Japonia.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 iunie