Tir cu Arcul, European Grand Prix

Marți, 7 iulie 2015, Alteța Sa Regală Principele Radu al României a participat, la Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, la ceremonia de deschidere a competiției sportive de Tir cu Arcul, European Grand Prix.

Cu această ocazie, au luat cuvântul Alteța Sa Regală Principele Radu, domnul Mario Scarzella, Președintele Federației Europene de Tir cu Arcul, precum și domnul Aurelian Bacinschi, Președintele Federației Române de Tir cu Arcul.

Competiția este organizată la București, în zilele de 7-11 iulie 2015, de Federația Română de Tir cu Arcul și reunește aproximativ 150 de sportivi din 16 țări, fiind primul concurs internațional de acest nivel care se desfășoară în România.

Federația Română de Tir cu Arcul se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu.