Liberalii consideră justificate argumentele aduse de preşedinte în motivarea respingerii Codului Fiscal

Liberalii consideră că argumentele aduse de preşedintele Klaus Iohannis în motivarea respingerii codurilor fiscale sunt justificate. Prim-vicepreşedintele partidului, Cătălin Predoiu, afirmă că executivul nu a precizat câteva măsuri premergătoare care să susţină implementarea Codului fiscal fără producerea unor dezechilibre economice.

Cătălin Predoiu: Codul fiscal nu a fost însoţit de măsuri de reformă economică puse în aplicare de guvernul Ponta, în principal legate de creşterea colectării veniturilor la bugetul de stat, de reluarea investiţiilor publice şi de reforma companiilor de stat. Sunt cele trei politici economice importante în care Guvernul Ponta a eşuat. Sunt şi alte obiective ratate, dar acestea trei sunt esenţiale. Reexaminarea Codului fiscal se impune deci ca urmare a proastei guvernări.

Realizator: Cătălin Predoiu mai spune că PNL susţine relaxarea fiscală, dar numai în condiţiile în care guvernul reformează instituţiile de stat şi creşte încasările bugetare, ne-a transmis redactorul RRA Mugur Mihăiţă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iulie