Ultimul turist reţinut în China pentru că a urmărit filme cu conţinut terorist a fost eliberat şi a ajuns în Marea Britanie

Ultimul din cei nouă turişti străini deportaţi din nordul Chinei a ajuns în ţara de origine, Marea Britanie. Cei nouă turişti străini fac parte dintr-un grup mai mare, de 24 de turişti, acuzaţi de autorităţile chineze că „au urmărit înregistrări video cu conţinut terorist”. Potrivit poliţiei chineze, turiştii au urmărit într-o cameră din hotelul unde erau cazaţi un documentar despre Ginghis Han. Alt grup de turiştii au fost reţinuţi pentru că au urmărit un film „care pledează pentru terorism”, stocat pe telefonul mobil, dar autorităţile chineze nu au precizat despre ce fel de film era vorba. Organizaţia care a mediat eliberarea turiştilor a sugerat că este posibil ca unii dintre ei să fi urmărit rugăciunile islamice din timpul Ramadanului.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 iulie