La Cluj începe Festivalul muzical „Untold”

Organizatorii festivalului muzical „Untold”, care începe azi la Cluj-Napoca, mizează pe prezenţa a cel puţin 250 de mii de spectatori la concertele organizate la sfârşitul acestei săptămâni pe cele opt scene pregătite în oraş. Printre capetele de afiş, lideri internaţionali ai momentului în mixaj şi muzică electronică. Artistul suedez cunoscut sub numele de Avicii, olandezul Armin van Buuren sau DJ-ul francez David Guetta. Cu participarea a aproximativ 170 de artişti, se anunţă unul din cele mai importante evenimente muzicale din România. O corespondenţă de la Alina Nechita, Radio România Cluj.
Reporter: Decor interesant pentru scenă care să transmită ceva din cultura românilor, personaje de basm,  proiecţie pe perdea de apă şi proiecţii holografice în interiorul sălii polivalente, zonă de relaxare în parc, zone pentru umbră şi cei mai apreciaţi tatuatori din lume vin la „Untold” în cadrul unei convenţii incluse în programul festivalului. Pentru că un festival de muzică are nevoie de cea mai bună sonorizare pentru a deveni renumit, la „Untold” vin specialişti din Olanda pentru a asigura o foarte bună calitate a sunetului. Din fericire, nu există restricţii de nivel, spune  Bogdan Buta, director general al „Untold”  Festival.
Bogdan Buta: Accentul cel mai mare l-am pus pe scena principală. Acolo avem un sunet impresionant.
Reporter: Participanţii la festival vor fi în număr de peste 55.000 zilnic, doar în zona principală de spectacole. Astfel, organizatorii au avut în vedere amenajarea a 300 metri liniari de baruri pentru servirea răcoritoarelor, a unor zone de umbră dar şi a 700 de toatele, a mai precizat Bogdan Buta.
Bogdan Buta: Dacă  vorbim şi de parcul central, acolo am încercat să amenajăm zone de relaxare. O să fie hamace,  bean bags,  zone de umbrire şi încercăm să le oferim experienţe cât mai diverse.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iulie