Imigranţi găsiţi morţi, pe plajele din zona oraşului libian Zliten

Potrivit unor informaţii din Libia, trupurile a 29 de persoane au fost găsite aduse de ape, pe plajele din jurul oraşului Zliten, la est de capitala Tripoli. Se presupune că victimele erau imigranţi africani care încercau să ajungă în Europa, iar ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat. Coasta libiană reprezintă în mod frecvent un punct de plecare pentru cei care vor să ajungă în Italia.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 octombrie