La Paris începe sesiunea Conferinței Generale a UNESCO

La Paris începe miercuri sesiunea de mai multe zile a Conferinței Generale a UNESCO, la care, printre altele, o să fie analizate recomandările Consiliului Executiv pentru primirea Kosovo în această organizaţie. Ministrul afacerilor externe al Serbiei, Ivica Dacic, a declarat că la 4 noiembrie va participa la dezbaterea privind politica generală a UNESCO, şi a anunțat că votarea cu privire la propunerea de aderare a Kosovo este de așteptat la 9 noiembrie. Totodată, și-a exprimat optimismul că rezultatul votului o să fie favorabil pentru Serbia. „Vom lupta până la capăt. Aceasta este atitudinea Guvernului Serbiei, a primului ministru și a președintelui. Nu avem nimic mai important decât această poziţie”, a subliniat el, adăugând că acest lucru va fi o luptă mare cu un rezultat incert. Dacic a amintit că printre membri sunt multe țări, care sunt mici și îndepărtate, dar a căror voce contează.

Consiliul Executiv al UNESCO a sprijinit la 21 octombrie cererea Albaniei și a recomandat Conferinței Generale admiterea Kosovo, dar procesul de luare a deciziilor în cadrul Conferinței Generale este diferit. Consiliul Executiv are 58 de membri și ia decizii cu majoritate simplă. Din 58 de state, 32 au recunoscut proclamarea unilaterală a independenței Kosovo, dar numai 27 au votat pentru admiterea Kosovo în UNESCO, în timp ce 14 au fost împotrivă, şi tot atâţia s-au abținut și aceste voturi nu sunt luate în calcul. Spre deosebire de Consiliul Executiv, Conferința Generală are 195 țări, dintre care 111 au recunoscut Kosovo, și 84 nu au făcut acest lucru, iar decizia cu privire la propunerea Albaniei se ia cu o majoritate de două treimi.

www.tanjug.rs – 3 noiembrie