Tribunalul Bucureşti judecă primul termen în procesul primarului suspendat al capitalei

Tribunalul Bucureşti a stabilit pentru astăzi primul termen în procesul primarului suspendat al capitalei, Sorin Oprescu, trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani şi abuz în serviciu. Magistraţii vor discuta despre măsurile preventive din dosar, în cameră preliminară, într-o şedinţă nepublică, potrivit legii. Sorin Oprescu, alături de fostul şef al Administraţiei Cimitirelor, Bogdan Popa şi alte şapte persoane au fost trimişi în judecată săptămâna trecută de procurorii DNA. Bogdan Popa este acuzat că ar fi constituit un grup infracţional care a urmărit luarea de mită, din sume ce proveneau de la bugetul Primăriei Capitalei. În prezent, Sorin Oprescu, bănuit că a aderat la acest grup, este în arest la domiciliu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 noiembrie