Crăciunul milionarilor

Turta dulce cu perle si rubin - sursa: http://veryfirstto.com
Turta dulce cu perle si rubin – sursa: http://veryfirstto.com

Cutii cu dulciuri ornate cu diamante, tarte cu rubine și decorațiuni pentru brazi ce costă o avere. Așa arată Crăciunul milionarilor, care se întrec în achiziționarea obiectelor de lux. Pentru ca bogătașii să nu se complice în alegeri, site-ul comercial VeryFirstTo.com le-a propus o serie de idei de cadouri, care satisfac şi cele mai pretenţioase persoane. Un astfel de pachet de biscuiți costă peste 1,5 milioane de dolari. Prețul se justifică prin faptul că înăuntru stau ascunse șase diamante, iar cutia este sofisticată. „Inițial am început cu hârtia în relief, care este adusă din India. Am mai ornamentat cu flori Poinsettias. Apoi, am adăugat pene de gâscă luate de la burta păsării și o panglică frumoasă. În această cutie am pus biscuiți”, a declarat directorul firmei care comercializează biscuiții, David Snook.
Cei care își doresc să se răsfețe de Crăciun pot cumpăra şi tarte cu rubine. O astfel de prăjitură costă peste 700 de dolari. Cireaşa de pe tort este însă bradul de aproape un milion de dolari. Acesta poate fi cumpărat la pachet cu decorațiunile. Un glob, de exemplu, care are înăuntru bucăți de diamante, costă aproximativ 5.000 de dolari.
Printre cadourile create pentru cei cu dare de mână se numără cutii de „foie gras” de gâscă şi de raţă, trufe negre şi albe scumpe și somon afumat.

(www.publika.md – 12 decembrie)