Arborele anului este Teiul pucios

teiArborele anului pentru 2016 este teiul (nume ştiinţific Tilia cordata).
Copacul este răspândit în toată Europa şi are o mare semnificaţie pentru agricultură . De asemenea, are un rol important în istoria culturală şi în mitologie. Arborele anului a fost ales în cadrul unei ceremonii desfăşurate anul trecut la Grădina Zoologică din Berlin. Potrivit dr. Silvius Wodarz, preşedintele Fundaţiei Arborele Anului din Germania, „nu mai există niciun alt arbore care să fie atât de mult conectat la iubirea oamenilor şi care să fie el singur o întreagă comoară”. Teiul are, de asemenea, o mulţime de utilizări. Rolul cultural şi istoric al teiului în multe ţări se reflectă în cântece tradiţionale, poezii, poveşti, nutei2me de oameni şi de locuri ( în limba germană teiul se numeşte Linden). Adesea, arborii bătrâni de tei formau centrul comunităţii satului. Tinerii îşi dădeau întâlnire sub un tei şi tot sub un tei se ţineau judecaţile. Teiul este considerat un copac sfânt, care apără de rele şi de vrăjitoare.
Copacul are de obicei înălţimea de 15-20 de metri şi se poate observa la altitudini mici, precum şi în zone de câmpie.
Agenţia Federală pentru Conservarea Naturii (BFN) din Germania şi diferitele organizaţiile de protecţie a mediului atenţionează asupra importanţei ecologice a teiului şi utilizării florilor lui ca plante medicinale.
Florile de tei sunt bogate în uleiuri eterice, tanini şi mucilagii. Ceaiul din flori de tei se foloseşte împotriva insomniei, răcelilor şi gripei, scade febra, calmează tusea şi are efecte relaxante.
De o mare importanţă este teiul în special pentru producţia de miere. Arborele este înflorit la începutul verii, până la sfârşitul lunii iunie. Mierea de tei are culoarea aurie şi o aromă puternică. Are proprietăţi sedative, antiseptice, uşurează digestia, stimulând secreţia biliară şi are efect calmant asupra durerilor de stomac.
La noi în ţară este cunoscut sub denumirea de tei pucios, tei roşu, tei alb sau tei pădureţ. Specia creşte în pădurile noastre sau este cultivată ca arbore ornamental. Se întâlneşte la înăltţimi de 500 – 600 de metri, în zone de deal sau în pădurile din câmpie.
Ada Ionescu