Mihail Saakaşvili susţine că nu intenţionează să demisioneze din funcţia de guvernator al Odesei

Şeful Administraţiei Regionale de Stat Odesa, Mihail Saakașvili, a infirmat zvonurile potrivit cărora ar urma să-şi dea demisia. „Este prima dată când aud aşa ceva (posibilitatea de a demisiona, n.red). Există două direcții: unii îmi spun să mă întorc în Georgia, iar alții susţin că trebuie să rămân în Odesa” – a afirmat Saakaşvili, într-o emisiune difuzată de televiziunea 112. Totodată, guvernatorul regiunii Odesa a vorbit despre ambiţiile sale în viaţa publică ucraineană. „Am ambiții mult mai mari decât cea de a deveni premier al Ucrainei. Această ambiție este să schimb toate regulile de joc din Ucraina. Este nevoie de schimbarea completă a elitei politice, iar eu vreau să fiu parte a acestei mari schimbări a elitei politice. Trebuie să schimbăm complet modul de acțiune al autorităților, iar acest lucru este mult mai important decât să fiu prim-ministru” – a remarcat Mihail Saakaşvili.

(www.korrespondent.net – 23 februarie)