Lansarea volumului ”Liviu Lăzărescu, o aventură picturală” de Zoltan Terner, 14 aprilie 2016, ora 17:00, sediul ICR Tel Aviv

ICR Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română (AZOCLR), vă invită la o seară literară de lansare a volumului  ”Liviu Lăzărescu, o aventură picturală” semnat de scriitorul israelian de limbă română Zoltan Terner și apărut în 2015 la editura Polidava din Deva. Evenimentul, în limba română, va avea loc, joi, 14 aprilie 2016, ora 17:00 la sediul ICR Tel Aviv (B-dul Shaul HaMelech nr.8, etaj 6, Beit Amot Mishpat).

Concomitent cu lansarea albumului, va avea loc la sediul ICR Tel Aviv o expoziție cu lucrări aparținând artistului român Liviu Lăzărescu, aflate în colecții particulare.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul evenimentului:

Moderator : Roni Căciularu, scriitor

Introducere: Doina Meiseles, redactor-șef a ziarului ”Jurnalul Săptămânii” și vice-președinte AZOCLR

Costel Safirman, Cercul Cultural din Ierusalim

Beno Frieder, artist plastic și scriitor

Zoltan Terner, autor și critic literar

Aprecieri critice despre volumul ”Liviu Lăzărescu, o aventură picturală” de Zoltan Terner:

”Înaintând cu mintea şi sufletul prin cele peste o sută de fascinante pagini ale acestui eseu, care include şi numeroase reproduceri ale tablourilor artistului, ţi-e dat să întâlneşti o mare bogăţie de idei şi sentimente. La un anume moment dat, simţi că ţi se taie respiraţia. De bucurie. De plăcere. De încântare în faţa frumosului şi a substanţei umane esenţiale şi grave, de o excepţională profunzime – ceea ce ridică sufletul nostru pe trepte nebănuite. Tablourile lui Liviu Lăzărescu, după părerea mea, ating uneori cerul genilităţii bine ascunse. Iar paginile interpretative, de comentariu şi dezvăluire ale eseului ternerian, au strălucire literară, sunt vibrante, percutante, te fac să te simţi bine, lecturând şi admirând. Şi pictorul, şi eseistul te iau lângă ei, cu ei, explicându-ţi, vorbind vrăjitoreşte, arătându-ţi că omul poate fi, mai presus de toate OM. Cu înnegurări dramatice, cu sclipiri sugerate, cu puteri ascunse, cu copleşiri inefabile… ” (Roni Căciularu)

”Scriitorul, cineastul şi eseistul israelianoromân Zoltan Terner a publicat un larg şi admirabil eseu dedicat operei pictorului Liviu Lăzărescu, intitulat O aventură picturală (Editura Polidava, Deva, 2015). De fapt, o monografie, bogată în ilustraţii, comentîndu- le cu o rară virtuozitate şi competenţă. Şi nu e vorba de un simplu violon d’Ingres.” (Țicu Goldstein)

” Încercând o prezentare sintetică a numeroaselor aspecte ale operei pictorului Liviu Lăzărescu, scriitorul împarte cartea-album pe capitole care sunt repere ale unei creatii de o viaţă. Floarea ca semn plastic, geometria ascunsă a formei, naturi statice, peisaje romantice şi impresioniste, popasuri europene, nestemate coloristice, muzica armoniilor cromatice, unitatea dintre uman şi divin, stil şi simbol, emblemele sacre şi lumeşti ale maternităţii, săruturi – amor ceresc şi terestru, viziuni mitico-fantastice iata numai câteva subiecte pe care L.L. le tratează pictural şi Z.T. literal, într-o perfectă simbioză estetică. Parcurgând volumul, abundent ilustrat, ai senzaţia că vizitezi pe îndelete o exhaustivă expoziţie de pictură, îndrumat de un ghid original, competent şi îndrăgostit de exponate, dornic să transmită fiecărui privitor-cititor farmecul şi bucuria culorilor, lirismul dramatic, emoţia.” (Dorel Schor)