Preşedintele SUA a declarat că Marea Britanie nu ar trebui să iasă din UE

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a vorbit la BBC despre îngrijorările sale legate de posibilitatea ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană în urma referendumului care va avea loc în luna iunie. Barack Obama a declarat că, dacă va părăsi UE, Marii Britanii i-ar trebui până la zece ani ca să negocieze un tarata comercial cu SUA. „Marea Britanie nu va putea negocia ceva cu SUA mai repede decât ar face-o prin UE. Noi nu am abandona eforturile noastre de a negocia un acord comercial cu cel mai mare partener al nostru, piaţa europeană, dar mai degrabă ar dura cinci ani de acum încolo sau chiar zece până când am putea negocia concret ceva„, a declarat preşedintele SUA. Politicienii britanici care pledează pentru Brexit au criticat imixtiunea preşedintelui Obama în dezbaterea internă privind statutul Marii Britanii în UE, subliniază corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 aprilie