Interviu cu comisarul european Corina Creţu despre întârzierile din domeniul absorbţiei fondurilor europene

E AFP PHOTO/JOHN THYS / AFP PHOTO / JOHN THYS
E AFP PHOTO/JOHN THYS / AFP PHOTO / JOHN THYS

În această dimineţă, comisarul european Corina Creţu critica autorităţile din România pentru încetineală şi pentru întârzierile din domeniul absorbţiei fondurilor europene. Ea avertiza că amânarea unor decizii pune în pericol proiectele cu finanţare europeană. Bogdan Isopescu a stat de vorbă cu oficialul european.

Corina Creţu: Comisia Europeană nu a primit până acum nicio factură, deci practic absorbţia pentru exerciţiul financiar 2014-2020 este zero. Salut faptul că parlamentul României s-a mobilizat şi a adoptat în plen acest pachet al achiziţiilor publice. Termenul pentru punerea în practică a normelor europene în privinţa achiziţiilor publice expirase în aprilie deja. Deci, era o urgenţă şi eram foarte îngrijorată pentru faptul că practic achiziţiile publice blocau toate programele operaţionale, deci de acum înainte sperăm să se deblocheze şi celelalte chestiuni care sunt urgente şi să putem accelera ritmul absorbţiei fondurilor europene şi anul 2016 să nu fie un an pierdut din punct de vedere al fondurilor europene. România este restantă, şi urgenţe sunt în domeniul sănătăţii, unde aşteptăm încă harta nevoilor medicale. Fără această hartă a nevoilor medicale nu putem face nicio investiţie în domeniul sănătăţii. Pe lângă aceasta, lucrăm împreună cu autorităţile române pentru cele trei spitale regionale. O situaţie dramatică este şi în domeniul deşeurilor.
Reporter: Un sfat pentru autorităţi şi unul pentru întreprinzători, pentru cei care mişcă într-un fel economia /…/.
Corina Creţu: Sfatul pentru autorităţi este acela de a accelera desemnarea instituţiilor de management şi control pentru perioada următoare, de a rezolva aceste chestiuni de condiţionalităţi de care v-am spus şi de a simplifica şi de a face viaţa beneficiarilor mult mai simplă, pentru că, într-adevăr, cred că nu este normal ca foarte mulţi întreprinzători mici şi mijlocii să refuze sau să abandoneze ideea de a accesa fonduri europene pentru că acest proces li se pare prea birocratic, prea lent, pentru că sunt foarte multe reguli adăugate la nivel naţional. Sunt proiecte unde este nevoie de 20-30 de semnături şi aceasta nu este o regulă a UE.
Reporter: IMM-urile care nu mai cred în ideea fondurilor europene.
Corina Creţu: Eu cred că este important să fie văzute bunele practici, pentru că mai mult de 3.000 de IMM-uri au primit ajutor direct sau indirect în perioada anterioară. IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a fiecărei economii şi din acest punct de vedere încurajăm foarte mult şi băncile să contribuie.
Reporter: S-ar putea să fie ultima ocazie pentru România. Există un lobby fantastic pentru eliminarea fondurilor de coeziune.
Corina Creţu: Sigur, Europa se confruntă la această oră cu diverse crize. Am avut criza Greciei, criza economică şi financiară. Acum avem această criză a migranţilor şi sigur că, din păcate, asistăm la o discrepanţă tot mai mare între statele netbeneficiare şi netcontributoare. Cred că statele care folosesc fonduri europene ar trebui să îşi dea seama că solidaritatea şi responsabilitatea vin mână în mână. Întâlnesc din ce în ce mai des ideea aceasta din partea unor state netcontributoare, ideea că statele din centrul şi estul Europei văd UE ca pe un bancomat şi cred că trebuie să eliminăm această idee. În primul rând, să demonstrăm că putem folosi aceste fonduri. Anul viitor va fi revizuirea cadrului financiar multianual şi cred că va fi foarte prost dacă unele state membre vor demonstra că nu au reuşit să cheltuie mai nimic din ceea ce li s-a alocat.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 mai)