Guvernul a revizuit normele de aplicare a legii privind accesul la informaţiile publice

Ieri, guvernul a revizuit normele de aplicare a legii privind accesul la informaţiile publice, cu scopul de a pune accent pe comunicarea online între cetăţeni şi autorităţi. Noile prevederi vor fi afişate pe paginile de internet ale instituţiilor statului şi prevăd termene clare de răspuns la informaţiile de interes public. Ministrul pentru consultarea publică şi dialog civic, Violeta Alexandru, spune că un alt aspect al modificărilor de ieri se referă la preţul pe care îl va plăti cetăţeanul pe copia unui document pe care îl solicita.
Violeta Alexandru: Mă uitam pe câteva date centralizate la nivelul anului 2014, constatând Consilii locale care îi cereau 18 lei pe pagina documentului, 4 lei pe pagină, 5 lei pe pagină, ceea ce, în mod evident, atunci când se strângea un număr consistent de pagini în cererea de informaţii, ridica o problemă majoră şi făcea ca întreg sensul acestei legi, care este despre acces la informaţie, un drept constituţional al cetăţeanului, să fie pus în pericol.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 iulie)