Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” prezent la Târgul Internațional Gaudeamus și la Targul de Turism

Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” este  prezent și anul acesta la Târgul Internațional Gaudeamus și la Targul de Turism al Romaniei, care se va desfășura în perioada 17 – 20 noiembrie 2016.

 Anul acesta, vizitatorii vor putea vedea o expoziție intitulată ”Cartea- de la manuscris la tipăritură”, unde a fost reconstituit un scriptoriu în care vizitatorii târgului descoperă cum se realizau cărțile manuscris și pot încerca și scrie folosind tehnici și instrumente ale trecutului: pana, tocul cu peniță, pana de gâscă, coloranți.

Evenimentul este organizat de Radio România în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti și se anunţă a fi şi în acest an un adevărat festival cosmopolit al cărţii.

Evenimentul, ajuns la a XXIII-a edţie, este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 16 noiembrie, la ora 12.00. Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a Programului LECTURA, proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei.

Targul de Turism al Romaniei ramane locul ideal de prezentare a celor mai interesante oferte si atractii turistice, atat din Romania, cat si din strainatate, incluzand: turismul cultural, rural sau de business, turismul de tratament, destinatiile exotice, croazierele si turismul de aventura.