Concert extraordinar în memoria marelui violonist Ion Voicu

Orchestra Naţională Radio va susţine diseară un concert extraordinar în memoria marelui violonist român Ion Voicu, de la dispariţia căruia se vor împlini 20 luna viitoare. Fiul său, Mădălin Voicu, va fi la pupitrul dirijoral, iar solist va fi Alexandru Tomescu – unul dintre cei mai apreciaţi violonişti români contemporani. El va cânta la vioara Stradivarius care i-a aparţinut lui Ion Voicu. Concertul de la Sala Radio va fi difuzat în direct de la ora 19:00 pe Radio România Cultural şi Radio România Muzical, care transmit atât în FM, cât şi pe internet./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 ianuarie