Împuşcăturile din Las Vegas – poliţia încearcă să determine motivul asasinului Stephen Paddock

Poliţia încearcă să stabilească motivele care se află la originea asasinatelor în masă în care cel puţin 59 de persoane au fost ucise şi alte 527 rănite în timpul unui concert care a avut loc în oraşul american Las Vegas. Un bărbat înarmat, Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani, a deschis focul de la etajul 32 al hotelului Mandalay Bay către spectatorii prezenţi la un festival de muzică country în aer liber, duminică seara. Poliţia a găsit 23 de arme în camera lui de hotel şi alte 19 arme de foc şi explozibili în locuinţa lui din Nevada. Motivul comiterii asasinatelor este deocamdată neclar. Investigatori însărcinaţi cu instrumentarea acestui caz nu au găsit nici o legătură cu terorismul internaţional, deşi aşa-numita grupare Statul Islamic a revendicat atacul din Las Vegas. Unii anchetatori au invocat probleme psihologice, însă acest lucru nu a fost confirmat./astrugar/fcostea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 octombrie