Câştigătorii proiectului-concurs „Radio Fiction Desk – 2017” – teatrul naţional radiofonic în licee vor fi premiaţi

Câştigătorii proiectului-concurs „Radio Fiction Desk – 2017” – teatrul naţional radiofonic în licee, organizat de Radio România, vor fi premiaţi, astăzi, de la ora 15:00, la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” din Capitală. Elevii-actori au participat, în cadrul evenimentului, la ateliere şi repetiţii cu actori profesionişti şi cu specialişti ai Teatrului Naţional Radiofonic. De asemenea, ei s-au pregătit pentru a înregistra piese de teatru în studioul „Mihai Zirra” al Radio România. Spectacolele au primit note de la cei care le-au ascultat pe site-ul tnr.srr.ro şi de la un juriu de specialitate, ne-a transmis reporterul RRA Angela Cerven./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 ianuarie