PNL doreşte să promoveze o iniţiativă legislativă privind condiţionarea acordării ajutorului social

 PNL vrea să promoveze în această sesiune parlamentară o iniţiativă legislativă privind condiţionarea acordării ajutorului social. Proiectul propune ca persoanele care beneficiază de ajutorul social să fie obligate să muncească, dacă există o solicitare din partea unui agent economic. Proiectul a fost depus deja la Camera Deputaţilor şi ar urma să aducă avantaje pentru toate părţile, a explicat eurodeputatul liberal Daniel Buda, care a văzut iniţiative similare şi în alte state din Uniunea Europeană.
Daniel Buda: Proiectul de lege este inspirat din Ungaria, astfel încât persoana care se află în plată pentru ajutorul social, dacă este solicitată de către un agent economic să fie obligată să meargă să presteze acele activităţi pentru agentul economic în baza unei remuneraţii pe care o primeşte, pentru că atunci avem două avantaje. Pe de-o parte statul nu mai plăteşte ajutorul social către acea persoană şi, pe de altă parte, şi agentul economic are cu cine să lucreze, pentru că astăzi lipsa forţei de muncă este, din păcate, un factor limitativ la nivel european./ilixandru/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 februarie)