Prognoza meteo pentru zilele următoare

Urmează câteva zile cu valori termice extrem de scăzute şi cu ninsori. Potrivit ANM, jumătate din ţară va fi sub cod portocaliu de ger începând de luni de la ora 3:00 până joi la ora 10:00. Atenţionarea emisă astăzi va fi valabilă în Moldova, în Carpaţii Orientali, în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Carpaţii de Curbură. Valorile maxime se vor încadra între -12 şi -8 grade, iar cele minime între -22 şi -12 grade. Rafalele de vânt vor accentua senzaţia de frig. În schimb, în Transilvania va fi în vigoare un cod galben de frig. Din această seară, timp de 24 de ore va ninge moderat în Carpaţii Meridionali şi de  urbură, în Muntenia, Oltenia, sudul Banatului şi Dobrogea. De luni dimineaţă, aria ninsorilor se va extinde, în sud şi est vor deveni local abundente şi vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei./opopescu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 februarie