Ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, va participa la reuniunea lunară a Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles

Ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, va participa astăzi, la Bruxelles, la reuniunea lunară a Consiliului Afaceri Externe. Procesul de Pace din Orientul Mijlociu şi situaţia din Republica Moldova şi din Venezuela sunt principalele teme de discuţie ale întrunirii. Miniştrii vor avea şi un dejun de lucru la care sunt invitaţi să participe şi şefii diplomaţiilor din Palestina, Egipt, Iordania, Maroc, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, precum şi secretarul general al Ligii Statelor Arabe. Înaintea începerii Consiliului, România şi Franţa vor organiza cea de a 12-a reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, la care este aşteptat şi şeful diplomaţiei de la Chişinău, Tudor Ulianovschi, se precizează într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Bucureşti./ilixandru/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 februarie)