Viitoarea reuniune Serbia-FMI va fi organizată la Washington

 Premierul Serbiei, Ana Brnabic, a declarat că, în perioada 20-22 aprilie, la Washington va avea loc următoarea întâlnire cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional privind un nou aranjament de tip preventiv, care presupune mai multă consiliere şi mai puţin control. Brnabic a declarat că obiectivele noului aranjament, care va fi pe trei ani, sunt creşterea economică şi creşterea veniturilor cetăţenilor Serbiei. „Viitoarea şedinţă cu delegaţia FMI va avea loc la Washington la 20-22 aprilie şi acolo vor participa ministrul sârb de finanţe, Dusan Vujovic, şi guvernatorul Băncii Naţionale a Serbiei, Jorgovanka Tabakovic. Apoi o delegaţie FMI va veni în luna mai la Belgrad pentru a finaliza acordul, astfel încât în iulie să poată fi aprobat de bordul FMI” – a explicat Brnabic./rmihaj/menescu

(www.beta.rs – 19 martie)