Parlamentarii au amânat dezbaterea unor amendamente în şedinţa Comisiei Speciale pentru elaborarea Codului Administrativ

Şedinţa Comisiei parlamentare speciale pentru elaborarea Codului Administrativ – parlamentarii au amânat dezbaterea unor amendamente controversate, care prevăd introducerea pensiilor speciale şi pentru aleşii locali.
Reporter: Cătălin Purcaru – Aproximativ jumătate dintre cele peste 600 de articole ale proiectului legislativ au fost dezbătute până acum. Membrii Comisiei Speciale au aprobat astăzi o serie de amendamente, între care şi reducerea indemnizaţiei lunare cu până la 50% sau retragerea ei pentru o lună în cazul încălcării dispoziţiilor prevăzute în Codul Administrativ de către consilierii locali sau cei judeţeni. Totodată, aceştia ar putea beneficia de o indemnizaţie lunară de cel puţin 10% din cea acordată primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene pentru participarea la şedinţe. În cazul excluderii de la lucrările Consiliului Local, Judeţean sau ale comisiilor de specialitate indemnizaţia lunară nu va mai fi acordată. Articolul care reglementează dreptul la pensie în cazul aleşilor locali nu a mai fost însă supus dezbaterii. El a fost amânat la propunerea preşedintelui Comisiei, deputatul PSD Marcel Ciolacu, pe motiv că amendamentele depuse nu sunt constituţionale. Membrii Comisiei Speciale aşteaptă un punct de vedere pe această temă de la ministerele muncii, justiţiei şi de finanţe. Comisia Specială pentru Elaborarea Codului Administrativ are termen până în data de 8 iunie pentru a redacta un raport care să fie trimis plenului Senatului în calitate de prim for sesizat./apuscasu/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 mai)