Ziua Franţei este sărbătorită şi la Bucureşti

Francezii sărăbătoresc astăzi ziua lor naţională, prin parada militară, cu cea mai îndelungată tradiţie din lume. Cele mai noi echipamente militare au defilat pe Bulevardul Champs-Élysées, între Arcul de Triumf şi Place de la Concorde, în faţa preşedintelui Emmanuel Macron. Anul acesta Japonia şi Singapore au fost ţări invitate de onoare. Festivităţi au loc şi în alte oraşe franceze, dar şi în alte state. La Bucureşti, o recepţie se desfăşoară la sediul Ambasadei Franţei. Seara se va încheia cu un foc de artificii. Instaurată în anul 1880, Ziua Naţională a Franţei celebrează două evenimente care au marcat istoria sa modernă – începutul Revoluţiei Franceze, prin căderea Bastiliei, şi Sărbătoarea Federaţiei. Deviza „Libertate, Egalitate, Fraternitate ” din timpul Revoluţiei Franceze avea să devină fraza cu valoare universală, din care s-au inspirat apoi multe democraţii occidentale când şi-au scris constituţia./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iulie