NATO a anunţat că îşi întăreşte apărarea cibernetică, după ce ţări aliate au acuzat Rusia de atacuri informatice

NATO a anunţat că îşi întăreşte apărarea cibernetică, prin crearea unui nou centru operativ, după ce mai multe ţări aliate au acuzat Rusia de atacuri informatice pe scară largă. De asemenea, secretarul american al apărării, James Mattis, a declarat la şedinţa ministerială NATO de la Bruxelles că Statele Unite îşi pun la dispoziţia Alianţei capacităţile de apărare cibernetică, după ce atacuri ale spionajului militar rus au fost depistate de americani, olandezi, britanici şi canadieni. Ieri, justiţia americană a inculpat în lipsă 7 ofiţeri ruşi de informaţii, iar patru dintre ei au fost expulzaţi din Olanda pentru că au încercat să pirateze sistemul computerizat al Organziatiei pentru Interzicerea Armelor Chimice. Amalia Bojescu transmite de la Bruxelles.
Reporter: Operaţiunea a fost efectuată de serviciul militar rus de informaţii, dar a fost întreruptă de serviciile de informaţii din Olanda, în parteneriat cu Regatul Unit. În plus, Regatul Unit a identificat serviciul de informaţii rus ca fiind în spatele a numeroase alte atacuri cibernetice din întreaga lume – a afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. El a adăugat că aceste atacuri au afectat cetăţenii din multe ţări, inclusiv Rusia, şi au dus la costuri economice enorme.
Jens Stoltenberg: Rusia trebuie să oprească acest model de comportament nesăbuit, inclusiv utilizarea forţei împotriva vecinilor săi, încercarea de a interveni în procesele electorale, dezinformarea şi campaniile pe scară largă.
Reporter: Secretarul general al NATO a mai arătat că aliaţii sunt solidari cu decizia guvernelor olandeze şi britanice de a face un apel către Rusia, în încercările sale flagrante de a submina legea şi instituţiile internaţionale.
Realizator: La Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe afirmă că şi România se confruntă cu astfel de provocări şi îşi exprimă solidaritatea cu Marea Britanie, după ce Londra a acuzat Serviciul rus de Informaţii Militare că încearcă să submineze democraţiile occidentale prin atacuri cibernetice. Moscova a respins acuzaţiile ca fiind rodul unei imaginaţii bogate./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 octombrie)