În 2018, România sărbătoreşte 100 de ani de la unificarea naţională, când toate provinciile disparate s-au unit sub o singură conducere. În cadrul celebrării (centenarului), ministrul pentru Românii de Pretutindeni (sau ministrul pentru diaspora), Natalia-Elena Intotero, călătoreşte în întreaga lume unde se află cele mai mari comunităţi româneşti. Turneul este de ajutor pentru sărbătorirea culturii româneşti în străinătate, dar noul ministru al diasporei are şi un alt scop: vrea să aducă o parte din diaspora înapoi în România. La un eveniment de la Bucureşti, ministrul Intotero a spus unui grup de delegaţi germani că ar dori ca românii din străinătate să se întoarcă şi să muncească în ţara lor. Contactată prin e-mail, Intotero a reiterat acest lucru: „Fiecare român din străinătate este important şi, aşa cum adesea spun, fiecare român care alege să trăiască, să studieze sau să muncească peste hotare reprezintă o pierdere pentru România”. Aceasta este o reflectare a numărului mare de români care au emigrat din ţară, în diferite valuri, în deceniile anterioare.
Remus Gabriel Anghel, director al Centrului pentru Studii de Migraţie Comparată la Universitatea Babeş-Bolyai din oraşul Cluj-Napoca, a declarat că, în linii mari, primul val de emigrare a avut loc între anii 1990 şi 2002, după restructurările în masă în industrie şi economie, care au avut loc după căderea URSS. „Efectele asupra României au fost catastrofale. Jumătate din locurile de muncă au fost pierdute în primii zece ani, din 1990 până în 1999. Schimbările au fost într-adevăr dramatice. Imaginaţi-vă jumătate din toate locurile de muncă pierdute în 9 ani”. În această perioadă se estimează că populaţia activă din România a scăzut cu 44%. Între 2002 şi 2006, emigrarea a crescut din nou, după ce cerinţele privind vizele au fost ridicate pentru români la intrarea în spaţiul Schengen. În acel deceniu, peste 2 milioane de români au părăsit ţara, iar diaspora a crescut de la 1,13 milioane la 3,27 milioane.
Al treilea, şi unii ar spune valul actual, a venit după 2007, când România şi Bulgaria învecinată au aderat la UE. Unele ţări au implementat restricţii în materie de imigraţie, însă acestea au fost ridicate în 2014. De atunci, emigraţia românească a fost mai mică decât precedentul val, dar a crescut dramatic pentru o mână de ţări din Europa de Vest, inclusiv Marea Britanie, Norvegia şi Olanda. În Marea Britanie, de exemplu, Oficiul Naţional pentru Statistică a estimat că aproximativ 411.000 de români ar fi rezidenţi în Marea Britanie în 2017. În urcare de la 135.000 în 2013 şi doar 14.000 în 2006. Cifrele recente arată, de asemenea, că 1,15 milioane de români trăiesc în Italia, 673.000 în Spania şi 657.000 în Germania. Iar dintre ţările europene cu cea mai mare diasporă în ansamblu, România a e pe locul doi după Portugalia, drept cea mai mare per persoană, cu 15,4% dintre români trăind în străinătate. (Portugalia are 16,6%, la o populaţie de 10 milioane şi o diaspora de 2 milioane, potrivit ONU). Toate aceste emigrări au lovit din greu România.
În anul 2018, 4 milioane de români trăiesc în străinătate, conform estimărilor ministerului (aceasta este una dintre cele mai mici estimări), în timp ce populaţia României este la cel mai scăzut nivel din 1968, scăzând de la 23,2 milioane în 1990, la 19,5 milioane în 2017. Remus Anghel de la Universitatea Babeş-Bolyai a declarat că, până în 2008 sau 2009, emigrarea a avut un efect pozitiv net, deoarece persoanele din regiunile subdezvoltate din punct de vedere economic au trimis bani acasă, susţinând creşterea economică şi crearea de locuri de muncă în ţară. Acum, a spus Anghel, efectul tinde să fie negativ: „Multe părţi ale ţării nu mai au lucrători. E un efect agregat asupra economiei. Şi (firmele) încep să aducă migranţi din străinătate, din Asia şi din ţările vecine”. Dar caracterul în schimbare al emigraţiei româneşti poate da mai multe speranţe pentru viitorul ţării, deoarece recent mai mulţi emigranţi par să fie interesaţi să plece doar pentru câţiva ani pentru călătorie, educaţie şi experienţă, decât pentru totdeauna. Anghel identifică două modele diferite de emigrare în valurile ultimelor decenii.
Acestea se împart în principal între înainte şi după aderarea la UE. Românii au fost fie „forţaţi să plece din cauza colapsului, fie după 2007 şi 2008, plecând spre opţiuni mai bune în străinătate. Diferenţa este fundamentală pentru a înţelegem totul”. Mai caracteristică recentelor valuri de emigraţie este marja de vârstă a emigranţilor. Spre deosebire de valurile anterioare, în care Anghel descrie necesitatea economică forţând „comunităţi întregi şi oraşe să plece peste noapte în Italia şi Spania”, din 2007 tendinţa a fost mai mult ca românii mai tineri să plece în căutare de experienţă şi să se bucure de beneficiile aderării la UE. (Populaţia României cu vârste între 15-29 de ani a scăzut cu peste un sfert în deceniul precedent, de la 4,86 milioane în 2008, la 3,52 milioane în 2016). Aceşti oameni tineri sunt cei care reprezintă cea mai mare preocupare pentru viitorul României. Institutul Naţional de Statistică român estimează că populaţia va scădea cu 30% până în 2060, iar Anghel anticipează că România va deveni o ţară de imigraţie netă în următorul deceniu, ţara luptându-se să îşi completeze piaţ muncii aflată în declin.
Dar nu totul este pierdut. Analiza optimistă a naturii schimbătoare a emigraţiei româneşti, de la necesitatea economică până la experienţa pentru tineri, este că, odată cu creşterea economiei româneşti şi a oportunităţilor de angajare, tinerii vor avea mai multe şanse să se întoarcă acasă. „La început, a fost de natură economică”, a spus Anghel, „dar acum este un amestec de motivaţii. Vrei să mergi într-un oraş frumos pentru o vreme, să te întorci şi să cumperi o casă”. Este ceva ce Natalia-Elena Intotero, ministrul român al Diasporei, a spus că a observat în comunităţile din diaspora, în ultima vreme: „Am observat recent, în timpul întâlnirilor cu comunităţile din străinătate, că există o tendinţă printre români de a se întoarce acasă. Încurajarea acestei tendinţe este o prioritate importantă pentru guvernul României”. Pentru a încuraja această tendinţă, guvernul promovează o serie de iniţiative, inclusiv stimulente pentru a încuraja antreprenorii emigranţi; o campanie de informare numită „Informare acasă! Siguranţă în lume!”, care să informeze emigranţii români despre evoluţiile din ţară; creşterea salariului minim, a pensiilor şi a salariilor pentru sectorul medical şi al educaţiei, stimulente financiare şi sprijin pentru relocarea înapoi în România.
Intotero a mai spus că lucrează la măsuri pentru a se asigura educaţia specializată pentru copii emigranţilor care se întorc, pentru a se asigura că se pot integra pe deplin în sistemul de învăţământ. Dacă toate acestea vor fi suficiente pentru a atrage oamenii înapoi este o altă întrebare. Anghel a spus că, chiar dacă economia românească se îmbunătăţeşte, el nu a observat încă o tendinţă clară de revenire, cu excepţia părţilor mai dezvoltate ale României. Dacă guvernul doreşte să-i încurajeze pe oameni să revină, trebuie să asigure un nivel de dezvoltare în întreaga ţară. Trebuie să conecteze regiunile subdezvoltate, în special din est, şi să încerce să susţină dezvoltarea economică în toate zonele ţării”. Dar Anghel a spus că, dacă şi când oamenii încep să se întoarcă, contribuţia lor va fi mai mult decât de a readuce cifrele în sus: „Aceşti oameni învaţă în străinătate, nu se mai întorc aşa cum erau, experimentează diferite societăţi şi locuri de muncă”. Ministrul Intotero a repetat acest optimism: „Sunt foarte mulţi români care, prin studiile sau activităţile lor profesionale, au o asemenea valoare şi potenţial, încât pot contribui la restabilirea dezvoltării sociale şi economice a ţării”.
Autor: Frey Lindsay
https://www.forbes.com/sites/freylindsay/2018/10/11/the-romanian-diaspora-minister-wants-romanians-to-come-home/#1d23c4942dfa
FORBES (SUA), 11 octombrie 2018
Traducerea: Cristina Zaharia
