Bari, primul oraş din Italia unde bicicliştii vor fi plătiţi dacă renunţă la maşină

Bari este primul oraş din Italia unde bicicliştii vor fi plătiţi dacă renunţă la maşină. Fiecare persoană care va merge la serviciu cu bicicleta în locul maşinii va primi 25 de euro pe lună.
Corespondenţă din Roma – Reporter: Elena Postelnicu – 20 de cenţi/km pe traseul casă-serviciu şi patru cenţi pentru alte drumuri prin oraş. În plus, preţuri cu reducere pentru cei care vor să-şi achiziţioneze o bicicletă nouă sau să o modernizeze pe cea veche. Asta înseamnă cel puţin 25 de euro/lună din partea Primăriei din Bari pentru localnicii care renunţă la maşină, în cadrul unui proiect experimental de mobilitate sustenabilă de patru luni, finanţat cu 545.000 de euro de Ministerul Mediului de la Roma. Sume mult mai mici însă pentru cei care folosesc bicicleta electrică: maxim un euro/zi şi nu mai mult de 100 de euro în patru luni. „Pedalând, câştigi nu numai în privinţa sănătăţii” – scrie primarul oraşului Bari, Antonio Decaro, în rezoluţia aprobată de Consiliul Local. Municipiul Bari al regiunii Puglia este de fapt şi primul din Italia care adoptă modelul francez de a oferi bani celor care renunţă la autovehicul şi optează pentru bicicletă. Primăria îi ajută pe localnici, tot prin acest proiect, să-şi achiziţioneze biciclete, oferind 150 de euro pentru una două, 250 de euro pentru un model electric şi 100 de euro pentru o bicicletă reparată./csimion/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 ianuarie)