Președintele Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, cu onoruri militare, pe omologul său egiptean, Abdel Fattah el-Sisi

România și Egiptul și-au reafirmat astăzi interesului pentru o relație bilaterală puternică şi au menţionat cu satisfacție nivelul în creșterea al schimburilor comerciale între cele două țări. Președintele Klaus Iohannis l-a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, cu onoruri militare, pe omologul său egiptean, Abdel Fattah el-Sisi, cei doi manifestându-şi totodată interesul pentru stabilizarea situațiilor de criză din Orientul Mijlociu și din zonele de vecinătate ale celor două țări. Carmen Gavrilă a urmărit declarațiile oficiale.

Reporter: Președintele Klaus Iohannis a anunțat că este în discuție o colaborare și mai strânsă, atât bilaterală, cât și între Uniunea Europeană și Egipt în dezvoltarea socio-economică, cercetare, combaterea terorismului, energie și administrarea migrației.

Klaus Iohannis: România sprijină cu tărie consolidarea parteneriatului Uniunea Europeană – Egipt în toate componentele sale. Acest parteneriat este important pentru stabilitatea şi prosperitatea Mediteranei, a Orientului Mijlociu și Africii, dar, evident, și a Europei. Atât România, cât și Egiptul sunt interesate de stabilizarea situațiilor de criză din Orientul Mijlociu și zonele de vecinătate ale ambelor țări, de combatere a terorismului, gestionarea fluxurilor migratorii, creșterea economică sustenabilă.

Reporter: De altfel, există negocieri informale pentru realizarea unui acord economic între Uniunea Europeană și Egipt, țară foarte apreciată în Uniune mai ales pentru că a reușit să nu mai lase să ajungă în Europa absolut niciun migrant în ultimii trei ani. Președintele egipteană, Abdel Fattah el-Sisi, s-a referit la procesul de pace în Orientul Mijlociu.

Abdel Fattah el-Sisi: Trebuie să căutăm căi pașnice de a rezolva crizele din Orientul Mijlociu, care trebuie să se producă, printre altele, în cadrul soluționării conflictului israelo- palestinian, care să îi permită poporului palestinian să-și înființeze un stat, în limitele granițelor din ’67. Am apreciat, de asemenea, poziția foarte fermă a domnului președinte cu privire la problematica Palestinei, care trebuie să se bazeze pe soluția a două state și a două capitale.

Reporter: Abdel Fattah el-Sisi a mai spus că țara sa este foarte deschisă la continuarea colaborării cu Uniunea Europeană în combaterea terorismului, dar a atras atenția că e nevoie de stoparea sprijinului pe care unele entităţi îl oferă grupărilor teroriste./cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 iunie