„Puneți-i și lui un vot acolo!” – Alegerile parlamentare din 1946 (XXVIII)

de Silvia Iliescu

Pamfil Sava era născut la Sălăţig, în judeţul Sălaj, comună în care tatăl său era în 1946 primar, iar PNŢ avea cei mai mulţi simpatizanţi. Pamfil s-a aflat însă în comisia de votare din partea BPD, grup de partide în care nu intrase de altfel din proprie convingere. Mărturia sa arată că propaganda intensă şi promisiunile făcute de comunişti au reuşit totuşi să aducă în tabăra lor tineri din rândurile celor până atunci nedecişi. „19 Noemvrie 1946, Votaţi cu toată încrederea Sfântul Soare, dătător de viaţă, libertate, frăţietate între <popoarele conlocuitoare>, pentru biruinţa noastră şi a voastră, dragi fii ai scumpului nostru popor!”, spunea mieros unul dintre apelurile Blocului, adresându-se locuitorilor în zonele cu etnii diferite.

 

 

Gh. Gheorghiu–Dej vorbind la marele miting al oamenilor muncii din Piaţa Naţiunii, cu prilejul victoriei forţelor democrate în alegeri. (22.11.1946). sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 184/1946

„La alegerile din 1946 îmi amintesc că eram proaspăt angajat la Federala Sălajului, la Cooperaţia de Consum şi bineînţeles că, mai ales pe tineri din ăştia, cum era pe acele vremuri, ne-au înscris în Blocul Partidelor Democrate. Doamne sfinte! Bineînţeles că eu nici nu-mi dădeam seama ce anume înseamnă treaba aceasta şi nu mi-a plăcut politica niciodată. În sfârşit…

Şi printr-o delegaţie, cum se dădea pe acele vremuri la cei care trebuiau să facă parte din comisiile de la secţiile de votare… la noi în comună a fost o secţie de votare care cuprindea mai multe comune. […] Am fost şi eu în comisia secţiei de votare. Bineînţeles că s-au văzut acolo nişte treburi, câte matrapazlâcuri s-au făcut din partea celor care vroiau neapărat să [iasă la alegeri]… Era sigură toată treaba că naţional-ţărăniştii ar fi ieşit atunci, dar voturile au fost măsluite, adică situaţia secţiei de votare de la noi, cel puţin acolo, au fost măsluite.

Aţi văzut asta?

Păi, am participat la numerotarea voturilor şi mi-am dat seama. Mi-am dat seama că sunt nişte măsluieli. Mă rog, se vedea că… Şi, cum să vă spun, la noi, mai ales după ’45 încoace, marea majoritate a ungurilor, celor care au fost mai înfocaţi pe vremea ocupaţiei vremelnice a lor, s-au înscris cu toţii în Partidul Comunist, ori românii nu. […] Toată zona Sălajului, toţi erau, marea majoritate, erau naţional-ţărănişti şi liberali. Nu putea să [iasă BPD]… nicicum nu putea să iasă. Dacă nu erau nişte matrapazlâcuri, n-ar fi ieşit nicicum partidele acestea democratice din care, cum să zic… al cărui delegat eram şi eu…

Dar când s-a făcut procesul verbal, dumneavoastră aţi fost de faţă?

Păi, nu toţi am fost de faţă. Ştiţi că au fost vârfurile acestea care, mă rog, erau membri din partidele… din Partidul Comunist, apoi naţional-ţărăniştii, bineînţeles liberalii şi aşa mai departe. Tata însă a luat parte acolo şi era şi primar atuncea, încă era primar, încă era atuncea primar şi bineînţeles că nu… ceilalţi nu l-au văzut cu ochi buni că, Doamne sfinte, <îl vom detrona> şi aşa mai departe. Au fost vremuri de restrişte…

După ce s-au afişat rezultatele, lumea a reacţionat?

Păi, a reacţionat într-un fel, dar ce putea să facă? Pentru că acolo era o unitate militară pe tot timpul cât au ţinut alegerile, mi se pare că alegerile s-au desfăşurat pe o durată de mai multe zile, de vreo trei sau patru zile, că erau atâtea comune adunate acolo şi era un centru mare de votare. Au reacţionat într-un fel, dar n-aveau ce să facă şi nu şi-au putut da seama… Nimeni n-a putut concepe unde se va ajunge în urma acestor [măsluiri]…”

[Interviu de Octavian Silivestru, 1997]