Parlamentul de la Sofia a decis efectuarea unui audit la radioul naţional bulgar

Parlamentul de la Sofia a solicitat Curţii de Conturi să efectueze un audit financiar la Radioul Naţional Bulgar, BNR, pentru perioada 1 ianuarie 2017 – 30 septembrie 2019. Va fi evaluată corectitudinea deciziilor referitoare la execuţia bugetului radio de către directorul general numit în luna iunie a acestui an, Svetoslav Kostov, şi predecesorul său, Aleksandăr Velev, precum şi Consiliile de administraţie cu care au colaborat amândoi. Auditul Curţii de Conturi urmează să se încheie la 31 ianuarie anul viitor, timp în care va verifica situaţia legată de salarii, costurile de întreţinere şi cheltuielile de capital, inclusiv achiziţiile publice aferente. De asemenea, va fi examinat modul în care s-a rezolvat cazul formaţiilor muzicale din radio, pentru care au fost organizate proteste mai multe zile la rând. Amintim că în data de 13 septembrie, programul „Horizont” din cadrul BNR şi-a întrerupt emisia timp de cinci ore. Ulterior, au fost invocate defecţiuni tehnice şi probleme legate de emiterea semnalului de la studiourile BNR spre transmiţătoare. În urma verificărilor efectuate de procuratura bulgară, s-a constatat că nu au existat astfel de probleme tehnice./ddaniela/ilapadat

(www.bnr.bg – 28 septembrie)