Medicii de la Târgu Mureş au realizat o nouă operaţie de transplant de cord, cea de-a şasea din acest an

Medicii de la Târgu Mureş au realizat ieri o nouă operaţie de transplant de cord – cea de-a şasea din acest an. Astfel, un bărbat de 42 de ani din Bucureşti, aflat în stare gravă de insuficienţă cardiacă, a primit o nouă şansă la viaţă. Corespondentul RRA Marcela German transmite.
Reporter: Cordul a sosit la Institutul Inimii din Târgu Mureş pe calea aerului, cu avionul SMURD, iar intervenţia de transplantare a durat toată ziua. În sala de operaţii au intrat patru medici, dar echipa interdiciplinară care a participat la procedură a fost mult mai numeroasă.
Doctor Horaţiu Suciu: Sperăm ca evoluţia în continuare să fie bună. A fost o operaţie care a durat mai mult decât de obicei. Ne-am dori să putem face mai multe intervenţii, pentru că în continuare pe listă sunt mulţi pacienţi, tineri mai ales.
Reporter: Pacientul suferea de mult timp, iar în ultimul an a avut dese internări. Familia sa a transmis mulţumiri familiei care a fost de acord cu donarea de organe.
-: O aşteaptă de patru ani de zile. Cel mai rău a început să se simtă din luna mai, dar am sperat tot timpul, nu am crezut că lucrurile vor avea o altă întorsătură.
Reporter: Donatorul a fost un bărbat de 43 de ani care se afla internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Doctor Constantin Opriş din Baia Mare, cu un anevrism cerebral, şi care nu a mai putut fi salvat. Familia sa a fost de acord cu donarea de organe şi ţesuturi, iar generozitatea acesteia ar putea salva şase pacienţi, întrucât au fost prelevate cordul, ficatul, rinichii, corneea şi ţesuturi osoase, care ajung la pacienţi internaţi la spitale din Târgu Mureş, Bucureşti şi Cluj-Napoca./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 22 octombrie