Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa are pregătit caietul de sarcini pentru operaţiunea de readucere la suprafaţă a navei răsturnate în Portul Midia, în data de 24 noiembrie, şi punerea ei în stare de plutire. La licitaţia care are loc vinerea viitoare s-au înscris cinci firme, două din ţară şi trei din străinătate. Nava care are la bord cadavrele a peste 14 mii de oi, cântăreşte în jur de 11 mii de tone, iar operaţiunea va fi una extrem de complexă. Costurile vor fi suportate, deocamdată, de companie, care face demersuri pentru a recupera cheltuielile de la firma asiguratoare a armatorului navei. Directorul general al Companiei Naţionale Adminstraţia Porturilor Maritime Constanţa, Daniela Şerban:
Daniela Şerban: În momentul de faţă nu există pericol ecologic în Portul Constanţa. Cred că acest pericol ar fi existat, dacă, într-adevăr, temperatura era de peste 20 de grade. Pentru noi important este scoaterea navei în condiţii de siguranţă din şelan. Nu ne putem permite o greşeală, ca această navă să pice în /…/, că atunci se va bloca toată activitatea şi costurile care le va avea statul român în speţă, vor fi enorm de mari.
Reporter: Administraţia Porturilor a stipulat în caietul de sarcini o durată de 30 de zile pentru operaţiunea de readucere la suprafaţă a navei şi punerea ei în stare de plutire. În plus, bazinul portuar este monitorizat permanent pentru a colecta cadavrele de animalelor care continuă să iasă la suprafaţă./eendrefy/sdm2

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 decembrie)