Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a deschis un dosar penal în cazul celui de-al doilea pacient ars la Spitalul Floreasca

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal în cazul celui de-al doilea pacient ars în sala de operaţie de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Este un pacient operat în luna martie a anului trecut, însă despre care s-a aflat abia acum. Între timp, continuă şi audierile la poliţie în cazul femeii de 66 de ani care a fost arsă luna trecuta pe masa de operaţie. Reporterul RRA, Diana Surdu, transmite că Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei audiază astăzi ca martori mai mulţi asistenţi şi medici rezidenţi de la spital. Oamenii legii au început urmărirea penală in rem, adică pentru fapte, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă./denisse

RRA – 8 ianuarie