Marea Britanie îndeamnă China să revină asupra legii securităţii naţionale pentru Hong Kong

Marea Britanie a cerut Chinei să revină asupra impunerii unei noi legi de securitate pentru Hong Kong și speră că Beijingul va da curs acestei cereri, a declarat vineri un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson. „Am cerut Chinei să revină asupra punerii în aplicare a acestei legi și să se ridice la înălţimea responsabilităților sale ca membru de frunte al comunității internaționale”, a spus purtătorul de cuvânt. „Sperăm că vor asculta cu atenție argumentele pe care le-am adus în public și în privat cu privire la impactul pe care propunerea Beijingului l-ar avea asupra Hong Kong-ului.” Anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a declarat reporterilor că ţara sa a respins cu fermitate o declarație comună a Marii Britanii, SUA, Australiei și Canadei, adăugând că cele patru țări au primit proteste oficiale în acest sens./opopescu/dsirbu

REUTERS – 29 mai