Podul Saligny Feteşti – Cernavodă, 125 de ani

Se împlinesc 125 de ani (1895) de la inaugurarea oficială a Podului Carol I, prima legătură feroviară directă peste Dunăre, între Dobrogea şi Regatul României, la vremea respectivă fiind declarat cel mai lung pod din Europa deasupra unei ape curgătoare şi al treilea ca lungime din întreaga lume (4087,95 metri). Inginerul Anghel Saligny a fost numit de Guvernul Regatului României, pe 18 noiembrie 1887 şeful proiectului pentru construirea căii ferate între localităţile Feteşti şi Cernavodă. Lucrările au început oficial în 9 octombrie 1890, atunci când piatra de temelie a fost pusă în prezenţa regelui Carol I. La construcţia podului Saligny a utilizat în premieră mondială grinzi cu console pentru suprastructura podului şi oţelul moale la tabliere. Cel mai important moment al zilei de inaugurare a fost testarea rezistenţei podului cu un convoi de 15 locomotive grele, inginerul Saligny îmbarcându-se împreună cu alţi muncitori într-o şalupă, pe care a ancorat-o chiar sub pod, prin gestul său garantând cu propria viaţă calitatea lucrărilor