Pentru a treia oară în ultimii 15 ani puterea din Kârgâzstan a fost schimbată prin revoltă populară. Joi preşedintele Sooronbay Jeenbekov şi-a anunţat demisia. Încă nu se ştie cine îi va lua locul. Acest lucru depinde de rezultatul luptelor politice dintre diferite partide. Evenimentele însă au deja un câştigător sigur şi anume Sadyr Japarov, cel care ieşind din închisoare a ajuns direct prim-ministru. Kârgâzstan în acest moment nu reprezintă un interes pentru marile puteri, dar o criză politică prelungită are riscul de a declanşa conflicte interetnice şi de a crește influenţa grupurilor de crimă organizată care transportă heroină în Europa.
„Nu ţin cu orice preţ de putere. Nu vreau să rămân în istoria Kârgâzstanului ca un preşedinte care a vărsat sânge, care a tras în propriul popor” – cu aceste cuvinte şi-a început declaraţia de demisie preşedintele ales în 2017, la 11 zile după ce în urma anunţării rezultatelor alegerilor parlamentare în Bishkek – capitala ţării – au izbucnit revolte. Ceea ce s-a întâmplat nu este total necunoscut în fosta ţară sovietică: atât în anul 2005 cât şi în 2010, preşedinţii au fost deja alungaţi de către demonstranţi. Prima dată Askar Akayev a vrut să evite vărsarea de sânge, a părăsit paşnic puterea şi a ajuns în Moscova. Urmaşul său însă, Kurmanbek Bakiyev, nu s-a sfiit să dea ordin armatei să tragă în demonstranţi. Acesta – după ce regimul său a căzut – s-a refugiat în Minsk.
În ţara care este comparabilă ca suprafaţă cu România, dar are doar 6,3 milioane de cetăţeni, incertitudinea însă persistă. Rezultatele alegerilor din 4 octombrie au fost anulate, dar încă nu se ştie când vor avea loc noi alegeri. Până atunci – conform constituţiei – funcţia de preşedinte interimar a fost preluată de preşedintele parlamentului, dar nici poziţia sa nu este sigură. În Kârgâzstan a fost introdusă starea de urgenţă, iar părăsirea domiciliului şi mişcarea liberă a cetăţenilor a fost restricţionată. Singurul beneficiar cert al evenimentelor este Sadyr Japarov. După ce a fost eliberat din închisoare, acesta a fost numit prim-ministru.
Cei mari nu sunt interesaţi
Din punct de vedere geopolitic, Kârgâzstan se află într-o zonă sensibilă. Se învecinează cu China, este aproape de Afganistan (din acest motiv între anii 2001 şi 2014 Statele Unite a susţinut o bază militară aviatică şi logistică în ţară), dar după retragerea trupelor americane din Afganistan, care este prevăzută până la Crăciun în acordul semnat cu talibanii, zona nu mai prezintă interes nici pentru Washington, nici pentru Moscova. Pe de altă parte, spre deosebire de conflictul din Nagorno-Karabah aici nu este prezentă o altă putere străină, care ar putea să ameninţe influenţa Rusiei în zonă. În plus, priorităţile Moscovei acum sunt pandemia de coronavirus, criza din Belarus şi războiul din Nagorno-Karabah, astfel că nu este motivată să intervină în Kârgâzstan. Ţara este membră în Organizaţia Tratatului de Apărare Colectivă (ODBK) dominată de Rusia (entitatea este un fel de NATO a fostelor republici sovietice). Pe baza acestei calităţi, în Kârgâzstan funcţionează o bază militară rusă în localitatea Kant apropiată de capitală. Întreţinerea acestei baze costă 4,8 milioane de dolari şi nu s-a pus problema de către guvernele care s-au succedat să denunţe cooperarea militară cu Rusia. (Mai mult decât atât, anul trecut conducerea kirghiză a propus Rusiei crearea unei a doua baze militară în zona de sud al ţării – informează agenţia rusă de ştiri Lenta, dar Moscova a fost mai prudentă pentru că nu a dorit să tensioneze relaţia sa cu Uzbekistanul, având în vedere că în regiunea respectivă trăieşte o minoritate uzbecă semnificativă).
PIB-ul Kârgâzstanului este de 8 miliarde de dolari. 20% din această valoare reprezintă schimbul de mărfuri cu Rusia. Din aceşti 1,6 miliarde de dolari, 1,3 miliarde reprezintă mărfuri ruseşti, din care jumătate sunt combustibili, ca atare dominaţia economică rusă nu se poate pune sub semnul întrebării nici în viitor.
Întrucât după toate semnele în spatele incidentelor care au dus la demisia preşedintelui nu se poate identifica vreo influenţă externă, Kremlinul nu a formulat acuzaţii că ar fi vorba despre o revoluţie portocalie, sau roz aşa cum a susţinut că ar fi existat în Georgia în anul 2003, în Ucraina în anii 2004 şi 2014 sau tocmai din Kârgâzstan în anul 2005, ca atare din punctul de vedere al Moscovei echilibrul extern nu este ameninţat.
Situaţia însă este cu totul alta în ceea ce priveşte echilibrul intern.
Nordul şi Sudul
Kârgâzstan are două centre care influenţează decisiv politica ţării. Primul este capitala Bishkek şi al doilea oraşul din sudul ţării, Osh. Cele mai mari conflicte interne se pot reduce la lupta clanurilor din cele două regiuni, dar este adevărat că de această dată situaţia a fost agravată şi de pandemia de coronavirus. Din cauza acesteia economia ţării s-a contractat. PIB-ul în general mic – calculat la paritatea puterii de cumpărare, este de 4000 de dolari pe cap de locuitor – a mai scăzut cu 4%, dar mai grav este că s-a diminuat şi suma trimisă acasă de kirghizi, care munceau în alte ţări (majoritatea lor în Rusia şi în Kazahstan) şi sute de mii de cetăţeni au fost nevoiţi să se întoarcă acasă.
Askar Akayev, primul preşedinte al ţării, după ce Kârgâzstan a devenit independent în aul 1991 când Uniunea Sovietică s-a destrămat, a provenit din zona de nord. Cel care i-a urmat, Kurmanbek Bakiyev venea din Jalal-Abad, adică din regiunea sudică. A urmat Almazbek Atambayev, din nou din nord. Acesta şi-a căutat aliaţi printre politicieni din sud. Astfel l-a numit pe Sooronbay Jeenbekov în funcția de prim-ministru, care după retragerea lui Atambayev şi în urma a doi preşedinţi interimari – cu sprijinul lui Atambayev – a fost ales preşedinte în anul 2017. O prevedere specială a constituţiei din anul 2010 este că o persoană poate doar o singură dată să îndeplinească funcţia de preşedinte. Mandatul este de 6 ani. O reglementare similară a fost în vigoare şi în Mexic. O altă prevedere interesantă a constituţiei este că un partid nu poate să aibă mai mult de 65 de deputaţi în legislativul cu 120 de locuri. Deşi Jeenbekov a fost ales cu sprijinul lui Atambayev, după ce a devenit preşedinte s-a îndreptat împotriva predecesorului său. A încurajat cercetarea afacerilor suspecte de corupţie ale acestuia. Anul trecut în luna august, casa lui Atambayev a fost asaltată de mascaţi pentru a-l aduce la audieri în calitate de martor, dar intervenţia a degenerat în lupte în care adjunctul şefului forţelor speciale şi-a pierdut viaţa. A doua zi 3000 de poliţişti au atacat casa şi apărătorii lui Atambayev s-au predat, iar fostul preşedinte a fost reţinut şi dus la cercetări în calitate de suspect. Indiferent de fundamentarea acuzaţiilor de corupţie, un asemenea gest a fost un semnal de avertisment pentru cei din nord, dar acest fapt în sine nu ar fi condus la incidente. Pentru acestea a fost nevoie şi de schimbarea raporturilor de forţe în parlament. În legislativul ales în anul 2015 au intrat şase partide. Premierul a fost din nord (de altfel, în istoria de 29 de ani a ţării acesta a fost al 31-lea prim-ministru). El însă a demisionat încă din vară, când a fost acuzat de presă că ar avea o responsabilitate în modificarea contractului cu firma rusească Bee Line, în sensul că acordul îl avantaja pe operatorul rus. Al 32-lea premier provenea din sudul țării, iar după alegeri influenţa celor din sud a crescut şi mai mult. După arestarea lui Atambayev partidul de guvernământ (SZDPK) care până atunci îi sprijinea pe cei din nord s-a scindat. O parte dintre membrii partidului au fondat o nouă formaţiune politică sub numele de Birimdik (Unitate) care este condusă de fratele lui Jeenbekov şi a şi câştigat alegerile obţinând 25% din sufragii. Cealaltă parte a partidului, care i-a rămas loială lui Atambayev, nu a întrunit pragul electoral de 7% şi nu a intrat în parlament. Locul doi l-a ocupat un partid nou, care s-a format tot din politicieni din sud: Mekenim Kirgizstan (Patria mea Kârgâzstan), astfel majoritatea celor din sud obţineau şi funcţia de premier. Cele două partide (Birimdik şi Mekenim Kirgizstan) împreună au obţinut 50% din voturi, dar având în vedere pragul electoral ridicat, după redistribuirea voturilor pentru partidele care nu au intrat în legislativ, acest rezultat a dus la câştigarea a 2/3 din mandate de deputat. În plus, unul dintre celelalte două partide care au mai intrat în parlament este considerat ca fiind loial preşedintelui Jeenbekov.
Numai că în nord este capitala ţării, astfel partidele care au pierdut alegerile au mobilizat populaţia din Bishkek unde cetăţenii, nu pentru prima dată, au ocupat parlamentul. Forţa maselor a fost întărită şi de oamenii disperaţi care s-au întors din străinătate unde au rămas fără locuri de muncă. În această situaţie şi preşedintele a simţit că este mai bine să cedeze. Nu a riscat o intervenţie dură a poliţiei care l-ar fi izolat şi nici în ajutorul Moscovei nu putea spera. Astfel a decis să părăsească Bishkek-ul, dar înainte a acceptat demisia premierului şi a primarului din capitală – scrie Carnegie.ru.
Din închisoare în fotoliul de prim-ministru
În urma demonstraţiilor în Bishkek au fost eliberați atât Atambayev, cât şi Sadyr Japarov, un politician în vârstă de 52 de ani, care în anul 2017 a fost condamnat la 11 ani închisoare pentru răpirea unei persoane. Acesta a fost poliţist, după care a intrat în politică alături de fostul preşedinte Bakiyev. A fost consilierul preşedintelui, după care a condus şi comisia juridică a parlamentului. Japarov este din nord, din judeţul Issyk-Kul cunoscut pentru lacul mare în apropierea căruia este situat. Acolo a devenit foarte popular prin solicitarea naţionalizării unei mine de aur. Mesajul său politic nu a fost foarte complicat. Esenţa manifestului său a fost că fiecare kirghiz ar putea să devină milionar, dacă firma Kumtor ar lucra cinstit şi persoanele corupte de acolo ar fi eliminate. Acesta a condus o serie de proteste în anul 2012, de multe ori escaladând gardul care împrejmuia parlamentul. Pentru aceste acţiuni el şi un alt coleg de partid al său au fost condamnaţi la un an şi jumătate închisoare. După ce a ispăşit pedeapsa a plecat în Cipru. Peste un an însă, sprijinitorii lui încă mai demonstrau în Issyk-Kul şi au încercat să-l răpească pe guvernatorul judeţului. Autorităţile l-au făcut responsabil pe Japarov pentru aceste incidente, dar nu au solicitat extrădarea lui. Acesta însă, după trei ani, s-a reîntors în Kârgâzstan în anul 2017, unde a fost arestat şi condamnat. Majoritatea populaţiei însă l-a considerat pe Japarov deţinut politic, ceea ce este adevărat în sensul că mai mulţi politicieni în timpul revoluţiilor din 2005 şi 2010 au ajuns în închisoare dacă nu au fost de partea câştigătorilor. Sentinţa de condamnare s-a dovedit un bun capital politic pentru Japarov, care a devenit o persoană cheie a demonstraţiilor, iar a doua zi după după ce a fost eliberat a şi fost ales prim-ministru într-un hotel, în timp ce în faţa clădirii se adunau susţinătorii săi. Japarov într-adevăr îşi exercită puterea. Asta arată şi faptul că imediat după ce Atambayev a ieşit din închisoare, peste o zi a fost arestat din nou. Deşi amândoi sunt din nord, Japarov nu a uitat că în timpul preşedinţiei lui Atambayev a fost condamnat de două ori. Rămâne însă întrebarea: dacă Japarov este prim-ministru, va reuşi să naţionalizeze mina de aur Kumtor ca să-i facă milionari pe toţi kirghizii? Răspunsul este nu. Japarov a declarat că nu are de gând să naţionalizeze firma, deoarece a scos deja tot aurul din mină. O mică speranţă însă a lăsat-o susţinătorilor. A spus că „firma a primit o nouă autorizaţie de extracţie de la guvern. „Mai întâi mă documentez despre noua zonă de extracţie şi după aceea decid”.
Situaţia poate să devină şi mai gravă
Japarov s-a grăbit să liniştească Moscova, în sensul că schimbările nu afectează relaţia celor două ţări. „Ca şi până acum, Kârgâzstan va rămâne un partener strategic al Rusiei” – a declarat noul premier. Kremlinul este interesat doar de acest lucru, dacă incidentele nu se vor transforma în conflicte sângeroase, ceea ce până acum nu s-a întâmplat, dar situaţia încă nu s-a calmat. Cea mai importantă solicitare a lui Japarov – în afara minei de aur – a fost demisia preşedintelui. A promis demiterea acestuia imediat după ce preşedintele l-a numit premier. Joi acest lucru s-a şi întâmplat. Această evoluţie a lucrurilor însă nu era evidentă, pentru că Jeenbekov a câştigat alegerile în mod legitim şi nici nu a intervenit pentru a înăbuşi cu forţă demonstraţiile. Nu se ştie nici când vor avea loc alegerile parlamentare, după ce cele din 4 octombrie au fost anulate. Este imprevizibilă reacţia celor din sud, dacă la noile alegeri nordul va obţine o victorie categorică.
Prelungirea incertitudinii este periculoasă nu doar din cauza rivalizării între nord şi sud, dar creează o situaţie propice pentru traficanţii de heroină. Acest drog este adus dinspre Afganistan şi este tranzitat către Rusia şi Europa – scrie publicaţia rusă Azattyk. O criză politică sau constituţională poate să tensioneze relaţiile interetnice între minoritatea uzbecă – care constituie 15% din populaţie şi majoritatea kirghiză. Ponderea uzbecilor este mai mare în sud. Jumătate din oraşul Osh este populat de uzbeci. În anul 2010 vidul politic a fost folosit de naţionaliştii kirghizi împotriva minorităţii uzbece. Atunci sute de uzbeci au murit şi zeci de mii s-au refugiat în Uzbekistan.
Székely Ervin, RADOR
