Președintele Klaus Iohannis va avea o ședință cu privire la gestionarea epidemiei de coronavirus la Palatul Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis va avea astăzi de la ora 17:00 la Palatul Cotroceni o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19. Vor fi prezenți ministrul sănătății, Nelu Tătaru, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dorel Săndesc, și șeful Secției Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central, colonel doctor Dan Corneci. La finalul ședinței șeful statului va susține o declarație de presă pe care Radio România Actualități o va transmite în direct./ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 27 octombrie)