Donald Trump nu intenţionează să îl invite, conform tradiţiei, pe Joe Biden la Casa Albă în zilele următoare

Preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, Donald Trump, nu are nicio intenţie de a-l invita la Casa Albă în zilele următoare pe preşedintele ales, Joe Biden, potrivit unei surse familiare cu această problemă. În mod tradiţional, după declararea victoriei la urne are loc o întâlnire în Biroul Oval între preşedintele în exerciţiu şi preşedintele ales. Donald Trump a vorbit de multe ori despre întrevederea sa, în 2016, cu Barack Obama în Biroul Oval, referindu-se inclusiv la faptul că i s-a vorbit despre Coreea de Nord. Aşa cum a spus răspicat în declaraţiile sale, Donald Trump contestă alegerile prezidenţiale, deci paşii tradiţionali de tranziţie a puterii nu se vor petrece curând. Şi mai puţin clar este dacă celelalte aspecte ale predării puterii vor avea loc, mai ales cele legate de agenţii şi personalul de la Casa Albă. O persoană familiară cu această problemă a declarat că nu există instrucţiuni explicite distribuite de la Casa Albă în ce priveşte procedura care trebuie urmată. /mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL, 7 noiembrie)