Invitaţie la conferinţa de presă a Festivalului RadiRo

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm marţi, 16 septembrie, ora 14.00, la conferinţa de presă a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, care va avea loc în Foaierul Berthelot al Sălii Radio, str. G-ral Berthelot, nr. 60-64.

La conferinţa de presă vor participa Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General Radio România, Cristian Mandeal, Director de onoare al Festivalului RadiRo şi Oltea Şerban – Pârâu, director la Centrul Cultural Media Radio România.

Vă rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră la conferinţa de presă la adresa de e-mail radiro@srr.ro sau prin telefon la numerele 021 303 15 27, 021 303 15 17. Persoane de contact: Cristina Bărbulescu, e-mail orchestreleradio@gmail.com, telefon 0745 28 91 81, Irina Ungureanu, e-mail irina.ungureanu@radioromania.ro, telefon 0749 123 910.

Organizat de Radio România, Festivalul RadiRo se va desfăşura în perioada 20 – 27 septembrie la Bucureşti şi va aduce pe scena Sălii Radio cinci ansambluri simfonice radio din Finlanda, Cehia, Germania, Franţa şi România. În cele 8 zile de festival, Bucureştiul va recuceri tonusul unei adevărate capitale europene, în calitate de gazdă a singurului eveniment muzical dedicat în exclusivitate orchestrelor radio din Europa!

– Cinci orchestre radio europene: Finnish Radio Symphony Orchestra, Prague Radio Symphony Orchestra, Stuttgart Radio Symphony Orchestra, Orchestre National de France, Orchestra Naţională Radio.

– Dirijori de calibru în peisajul muzical internaţional: Joshua Weilerstein, Ondrej Lenárd, Stéphane Denève, Case Scaglione, Vassily Sinaisky, Cristian Mandeal, Tiberiu Soare;

– Solişti de excepţie: pianistul Jonathan Biss, soprana Katarina Jovanovic, pianistul Jan Simon, alături de violoniştii Nikolaj Znaider şi Vadim Gluzman, mezzo-soprana Ruxandra Donose, pianistul Horia Mihail şi violonistul Alexandru Tomescu.

Director de onoare: Cristian Mandeal

 

RADOR (15 septembrie)