Festivalul de Film Astra şi-a desemnat câştigătorii

Documentarul „Maidan” , realizat de regizorul ucrainean Sergei Loznitsa, a obţinut marele premiu al Festivalului Astra Film de la Sibiu, care şi-a desemnat sâmbătă seară câştigătorii. Pelicula este o cronică a evenimentelor din timpul revoltei civile care a avut loc la Kiev, iarna trecută.

Premiul pentru cel mai bun documentar românesc a revenit filmului “Aşteptând luna august”, de Teodora Ana Mihai, o peliculă care prezintă povestea a şapte copii care trăiesc singuri într-o locuinţă socială din Bacău, în timp ce mama lor este plecată la muncă în Italia.

Câştigătorul la secţiunea Internaţional este documentarul “Stăpânul universului”, care face o incursiune în lumea sistemului bancar din Germania.

În competiţia Europa Centrală şi de Est, cel mai bun documentar a fost desemnat filmul rusesc “Sânge”, iar la secţiunea Student “Prânzul de duminică”, o peliculă realizată de o regizoare din Ungaria.

Premiul EcoCinematogrAFF a revenit documentarului “Marmato”, un film care spune povestea confruntării dintre locuitorii unui sat din Columbia şi o corporaţie canadiană care vrea să exploateze zăcământul de aur din zonă.

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Documentar Astra Film de la Sibiu s-a încheiat duminică, când au fost programate alte 18 proiecţii, printre care şi filmele premiate. În acest an, la Astra Film Festival au fost prezentate peste 120 de documentare din 40 de ţări, transmite corespondentul RRA, Carmen Vulcan.