Fostul şef al diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, face precizări referitoare la propunerea lui Putin de a diviza Ucraina

 Fostul şef al diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, a declarat că o parte din afirmaţia sa cu privire la faptul că preşedintele rus, Vladimir Putin, ar fi propus fostului premier polonez Donald Tusk divizarea Ucrainei a fost interpretată greşit de publicaţia americană „Politico Magazine”. „Unele dintre cuvintele mele au fost interpretate într-un mod exagerat” – a scris fostul şef al diplomaţiei poloneze pe Twitter, fără să precizeze, însă, care dintre cuvinte au fost interpretate în mod incorect. Cu toate acestea, Sikorski a reiterat că, în 2008, în timpul summitului NATO de la Bucureşti, Putin a declarat în mod public că Ucraina este un stat articifial. La rândul său, Eva Kopacz, care l-a înlocuit pe Donald Tusk în funcţia de prim-ministru al Poloniei, a comentat deja articolul apărut în „Politico Magazine”. „Dacă o astfel de propunere a fost făcută de către Putin, acesta este un adevărat scandal. Niciun prim-ministru polonez nu va participa la un astfel de act ruşinos, cum ar fi împărţirea unui alt stat” – a declarat Kopacz pentru televiziunea poloneză TVP. În acelaşi timp, Kopacz a subliniat că „nu este la curent cu astfel de propuneri” (privind divizarea Ucrainei, n.red). Publicaţia americană „Politico Magazine” a publicat un material în care Radoslaw Sikorski, fost ministru polonez de externe, susţine că Rusia doreşte ca Polonia să se implice în împărţirea teritoriului Ucrainei.
„Putin vrea ca Polonia să trimită trupe în Ucraina. Acestea au fost semnalele pe care ni le-a trimis şi ştim de mai mulţi ani că se gandesc la asta” – a afirmat Sikorski, citat de „Politico Magazine”. Potrivit publicaţiei, acesta a fost unul dintre primele lucruri pe care Putin le-a spus premierului Donald Tusk în timpul unei vizite la Moscova. „Putin a continuat să spună că Ucraina este o ţara artificială şi că Lviv este un oraş polonez şi de ce nu ne-am înţelege împreună” – a adăugat Sikorski pentru „Politico Magazine”.

(www.obozrevatel.com – 21 octombrie)