“Rădăcini Brâncovenești”: Expoziție de Elena Murariu cu ocazia Tri-Centenarului Brâncoveanu

Institutul Cultural Român de la New York vă invită vineri,   24 octombrie 2014, ora 19:00 , la vernisajul expozitiei ” Rădăcini Brâncovenești „, de Elena Murariu , curator fiind  Monica Morariu.

Lucrările prezentate au ca sursă de inspirație viața Sfinților Brâncoveni, arta brâncovenească și tradițiile spațiului românesc. Lucrările expuse fac parte dintr-un proiect mai amplu, dedicat Sfinților Brâncoveni, prezentat în volumul „ Puterea viziunii”.

Expoziția va fi prezentată de dr.   Virgil Nițulescu , director al Muzeului Național al Țăranului Român, și de scriitoarea Doina Uricariu, director al Institutului Cultural Român de la New York.

Cu această ocazie, domnul dr. Virgil Nițulescu urmează să susțină conferința cu tema “ Civilizația de la începutul modernismului românesc”.

Elena Murariu  a studiat la Universitatea Națională de Arte din București și s-a specializat în restaurarea picturilor murale la ICCROM, Roma. Activează ca restaurator de pictura murală în domeniul monumentelor istorice. Activitatea sa artistică s-a concretizat în lucrări de artă contemporană sacră de tradiție bizantină. Elena Murariu a participat la diverse expoziții din țară și străinătate. Mai multe premii și distincții au consacrat recunoașterea valorii lucrărilor sale din domeniul restaurării, cât și a celor din domeniul artei contemporane sacre.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada   24 octombrie – 7 noiembrie 2014.

[gdl_gallery title=”radacini brancovenesti” width=”600″ height=”400″ galid=”1″ ]