Ambasadorul SUA în Kosovo cere liderilor politici să se implice pentru a pune capăt crizei din această ţară

Ambasadorul SUA la Pristina, Tracey Jacobson, a cerut liderilor partidelor politice din Kosovo să se implice şi să pună capăt blocadei instituţiilor care durează de mai multe luni. În alocuţiunea rostită la ceremonia de marcare a „Săptămânii pentru drepturile victimelor criminalităţii”, care a avut loc sub înaltul patronaj al procurorului-şef al Kosovo, Jacobson a spus că în Kosovo este nevoie să se adopte legi, dar nu există parrlamentul care să facă acest lucru. „Lăsaţi deoparte diferenţele şi formaţi un guvern şi un parlament”, a transmis Jacobson liderilor politici din Kosovo.

(www.beta.rs – 27 octombrie)