Patriarhii Teofil al III-lea al Ierusalimului şi Daniel al Bisericii Ortodoxe Române au oficiat liturghia de Sfântul Dimitrie cel Nou

Patriarhii Teofil al III-lea al Ierusalimului şi Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu alţi 40 de ierarhi, au oficiat, astăzi, la Catedrala Patriarhală, liturghia de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului. Câteva mii de pelerini au asistat la slujba în care Patriarhul Teofil III-lea le-a vorbit credincioşilor despre pilda Sfântului Dimitrie cel Nou: „În lumea noastră tulburată, iubirea întrupată a lui Dumnezeu /…/, precum şi moaştele nestricăcioase ale slujitorilor lui Hristos, aşa cum este Sfântul Cuvios Dimitrie, sunt /…/ nădejdei noastre. Creştinul, ca membru al trupului lui Hristos, care este Biserica, este chemat să fie martorul viu al acestei iubiri”.
La finalul slujbei, Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că anul acesta se împlinesc 240 de ani de când moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou sunt la Bucureşti: „Prezenţa moaştelor Sfântului Dimitrie cel Nou pe Colina Bucuriei din Bucureşti vorbeşte lumii de astăzi despre harul şi binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruieşte prin sfinţii săi celor care se roagă lui cu credinţă”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 octombrie)