Primul titlu de plată a despăgubirilor pentru românii plecaţi din Cadrilater sau Basarabia ar urma să fie acordat în prima lună din 2015

Primul titlu de plată a despăgubirilor pentru românii plecaţi din Cadrilater sau Basarabia ar urma să fie acordat în prima lună a anului viitor. Anunţul a fost făcut astăzi la Râmnicu Vâlcea de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, George Băeşu, care a explicat şi că procesul va fi posibil graţie unui proiect de lege aflat acum în Camera Deputaţilor, după ce a trecut de Senat. Proiectul de lege vizează despăgubirea tuturor persoanelor în ordinea cererilor, a mai spus George Băeşu:

George Băeşu: Am scurtat termenul. Vom face plăţile în cinci ani şi pentru fiecare hotărâre suma o aducem la nivelul anului 2014. Bănuiesc că se va mări în cazul ăsta cu vreo 25-30%, deci inflaţia aferentă perioadei, prin decizia preşedintelui. Nu mai trebuie să meargă nimeni nici la instanţă, nici la executor. Noi o calculăm, dăm o decizie cu suma actualizată şi în ianuarie emitem primul titlu de plată, care se va plăti de către Ministerul de Finanţe.