Calendarul zilei, 30 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisiile permanente:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru regulament
  • Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării
  • Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii

* Madrid: În perioada 30 – 31 octombrie, au loc lucrările Comisiei pentru Afaceri juridice şi drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la care participă deputaţii Daniel Florea (PSD) şi Daniel Fenechiu (PP-DD), membri ai Delegaţiei Parlamentului României la APCE

– Ministere

* Braşov: Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb, se întâlneşte cu pensionarii din municipiu – ora 12:00

* Brăila: Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Nicolae Jianu, efectuează o vizită de lucru în judeţ. Din program:

  • ora 12:00 – Staţiunea Lacu Sărat – Lansarea proiectului “Edu C.A.T – Calitate, Asistenţă, Training în Educaţie”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – POSDRU 154/1.1/G/141306
  • ora 12:45 – întâlnire cu tineri întreprinzători, studenţi de la Facultatea de Inginerie Brăila şi Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice – Universitatea “Constantin Brîncoveanu”, reprezentanţi ai mediului de afaceri – membri ai Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila

 * Botoşani: Ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, efectuează o vizită de lucru. Din program:

  • ora 10:00 – se întâlneşte, la Primăria municipiului, în sala de şedinţe a Consiliului Local, cu şefii din administraţia publică locală, directori şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din Botoşani. În cadrul întâlnirii, Eugen Teodorovici prezintă sursele de finanţare europeană care vor putea fi accesate atât de mediul de afaceri cât şi de administraţiile publice locale în exerciţiul financiar 2014 – 2020
  • ora 11:30 – susţine o conferinţă de presă – la sediul PSD Botoşani
  • ora 12:00 – întâlnire cu primarii din judeţul Botoşani – la sediul PSD

* Reşiţa: Conferinţă de presă susţinută de ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov – ora 12:00

 

– Uniunea Europeană

* Centrul de Informare Europe Direct Bucureşti (CIED), găzduit de Institutul European din România (IER), organizează dezbaterea „Viitorul educaţiei în UE şi oportunităţile oferite prin Erasmus” – ora 10:00, la sediul IER din Bd. Regina Elisabeta nr. 7-9, etaj IV. La dezbaterea moderată de prof. univ. dr. Gabriela Drăgan, director general IER, participă, printre alţii, Mihaela Nicolai, Coordonator Eurodesk, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), Ileana Racoviceanu, Coordonator Naţional European Language Label (ELL), Camelia Mihalcea, Eures Manager, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) şi Teodora Pătrăuceanu, EU Careers Ambassador pentru România

– Alegeri prezidenţiale

* Eveniment de încheiere a campaniei electorale a candidatului independent Călin Popescu-Tăriceanu – ora 16:00, la Arenele Romane, Parcul Carol, Str. Cuţitul de Argint nr. 26

* Braşov: Conferinţă de presă organizată de Biroul Electoral Judeţean al Circumscripţiei Electorale nr. 8 – ora 11:00

* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, cu prilejul încheierii campaniei electorale – ora 13:00, la sala de şedinţe a sediului UDMR

– Partide

* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu – ora 13:00, la sediul central al PRU, Bd. Alexandru Ioan Cuza nr. 41

* Constanţa: Conferinţă de presă, organizată de Alianţa PSD-UNPR-PC Constanţa – ora 12:00

* Piteşti: Conferinţă de presă a Alianţei Creştin-Liberale Argeş la care participă copreşedinţii ACL Argeş – senatorul Ion Popa şi deputatul Cătălin Teodorescu – ora 12:00

– Culte, Biserică

* Bistriţa: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului şi Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură organizează evenimentul „Dă Doamne la lume Bine !“, aflat la ediţia a III-a, spectacol caritabil în beneficiul Centrului Misionar pentru Tineret „Preot Profesor Ioan Bunea“ din Sângeorz-Băi – ora 18:00, la Teatrul de vară. Urmează să participe Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

* Cluj-Napoca: Manifestări prilejuite de „Zilele Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu”:

  • scurt „Te Deum”, oficiat de Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla
  • ora 10:00 – inaugurarea ciclului primar din cadrul liceului – în Str. Episcop Ioan Bob nr. 5
  • ora 11:30 – inaugurarea noului corp de clădire destinat liceului – la sediul central de pe Str. Moţilor nr. 24

* Timişoara: Arhiepiscopia Timişoarei, în parteneriat cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, organizează un eveniment special dedicat „Anului Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni” – punerea în scenă a piesei de teatru „Plecare fără întoarcere”, o dramatizare după Ileana Toma – ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Naţional

– Diplomaţie

* Cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Cehe (28 octombrie), Spațiul Public European găzduieşte proiecția unei serii de scurtmetraje de animație și ficțiune, realizată în colaborare cu Centrul Ceh, în cadrul ciclului „JOIA de film” – ora 19:00, în Str. Vasile Lascăr nr. 31

– Casa Regală

* Programul evenimentelor dedicate aniversării Regelui Mihai (23 – 30 oct.):

  • ora 16:00 – prezentarea publică a emisiunii filatelice dedicate Majestății Sale Regele Mihai – în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Cu această ocazie, Camerata Regală va suţine un recital de muzică clasică
  • În foaierul Aulei, Romfilatelia organizează un stand cu mărci poștale, iar Curtea Veche Publishing este prezentă cu un stand de carte regală cu cele mai noi apariţii editoriale

La evenimente iau parte Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, precum şi membri ai Corpului Diplomatic, ai Guvernului României şi personalităţi marcante ale vieţii publice româneşti

– Minorităţi

* Cumpăna, jud. Constanţa: Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, în colaborare cu Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară, Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”, Asociaţia părinţilor „Grup Şcolar Cumpăna” şi Grupul de Iniţiativă „Cumpăna” organizează evenimentul cu tema „Incluziunea socială şi educaţia romilor”, care cuprinde dezbateri interactive privind istoria, tradiţia, limba, drapelul şi imnul minorităţii rome – ora 11:00, la Casa de Cultură

* Reşiţa: Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial şi a comemorării Războaielor balcanice are loc seara culturală sârbească „Toate iubirile noastre” – ora 18:00, la Palatul Cultural

– Administraţie

* Alexandria: Acordarea diplomelor de tânăr cetăţean celor care au împlinit 18 ani şi semnarea primului contract de voluntariat – eveniment organizat de Primăria Alexandria – ora 11:00

* Bistriţa-Năsăud: Constituirea Consiliului Judeţean al Tinerilor, la iniţiativa Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 15:00

* Ploieşti: Reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova semnează trei contracte de finanţare prin fonduri structurale – ora 9:00

* Roşiorii de Vede: Reprezentanţii Primăriei Roşiorii de Vede înmânează contractele pentru 16 unităţi locative ANL – ora 12:00

* Reşiţa: Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, evaluează stadiul investiţiilor aflate în curs de implementare prin proiectul „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Caraş-Severin” – ora 14:30

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Sibiu cu prilejul încheierii contractului de furnizare a pubelelor în cadrul celui mai amplu proiect derulat până acum în judeţ – managementul deşeurilor – ora 11:00

* Sibiu: Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, inaugurează pista de biciclete – ora 16:00, în faţa Hotelului Hilton

– Justiţie

* Şedinţe ale Consiliului Superior al Magistraturii – secţii – ora 9:00 şi plen – ora 12:00

– Organizaţii

* Asociaţia ANCE EUROPE, împreună cu „AUR” – Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resurse Umane (A.N.S.R.U), Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială (ASSOC), Fundaţia „Doina Levintza” şi Athens Network of Collaborating Experts (ANCE) – Grecia, lansează proiectul „M.A.T.C.A.” – „Muncă – Adaptabilitate – Tradiţie – Coeziune – Acţiune” – ora 10:00, la Centrul Socio-cultural Jean Louis Calderon al Primăriei Sectorului 2, Str. Jean-Louis Calderon nr. 39

– Sindicate, Patronate

* Drobeta Turnu Severin: Protest organizat de sindicaliştii de la Termocentrala RAAN – ora 16:00

– Economic

* Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează Forumul de Afaceri România – Republica Moldova – ora 9:30, la sediul CCIR, din Bd. Octavian Goga, nr. 2, tronson II, etaj M, Amfiteatrul Albastru, sector 3. Cu acest prilej, Camera de Comerţ şi Industrie a României semnează un Acord de Colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova

* Secretariatul Tehnic Comun URBACT, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, beneficiind de sprijinul Punctului Naţional de Diseminare URBACT – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă „URBAN-INCERC”, organizează prima sesiune de informare naţională (InfoDay) privind programul european URBACT III, care va fi lansat la începutul anului viitor – ora 9:00. Evenimentul prezintă principalele caracteristici şi elemente de inovare ale programului pentru perioada 2014-2020, precum şi rezultatele şi succesele programului URBACT II până în acest moment

* Conferinţa cu tema „Politici agricole şi pentru dezvoltare rurală sub lupa presei de specialitate“, cu tema „România – agricultură sau gaze de şist?” – ora 13:00, la ROMEXPO, sala CUPOLA din Pavilionul Central. Este lansat, cu acest prilej, Postul Naţional de Televiziune AGRO TV Studioul Bucureşti

* Declaraţii de presă având ca temă „Situaţia filierei cărnii de porc – producţie şi procesare” – ora 11:00, la standul Federaţiei Naţionale PRO AGRO, Pavilion A, sector C, stand 203-204

* APIA participă la conferinţa tematică „PNDR 2007 – 2013 – Lecţii învăţate. PNDR 2014-2020 – Perspective pentru dezvoltarea rurală în agricultură” – ora 10:00, la Sala Nicolae Titulescu

 * Asociaţia Profesioniştilor din Industria de Evenimente din România, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Turism, organizează prima ediţie a MICE Week România – ora 9:00, la Hotel Intercontinental

* Cea de-a V-a ediţie a SWIFT Business Forum România – ora 9:00, la Hotel Intercontinental, sala Rondă

* Inaugurarea primului proiect al companiei Skanska în România – Green Court Bucharest – ora 18:30, în Str. Gara Herăstrău nr. 4

* Telekom România lansează noul iPhone 6 – ora 22:00, în Calea Dorobanţilor nr. 164

* Deschiderea noului magazin Vodafone – ora 22:30, în Str. Lipscani, nr. 27

* Arad: Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului organizează Topul Judeţean al Firmelor – ora 18:00, la EXPO Arad, în Pavilionul C

* Bistriţa: Camera de Comerț şi Industrie Bistriţa-Năsăud organizează ediția a XXI-a a „Topului județean al Firmelor din Bistrița-Năsăud” – ora 18:00, la Restaurantul „Metropolis”

* Cluj-Napoca: „Strategii şi soluţii în dezvoltarea sistemelor IT pentru instituţiile de interes public” – workshop organizat de Compania de dezvoltare software Arxia, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca şi Cluj IT Cluster – ora 9:00, Clădirea Casino din Parcul Central

* Cluj-Napoca: În perioada 30 – 31 octombrie, are loc cea de-a IV-a ediţie a ExpoConferinţei de comerţ electronic TeCOMM – ora 9:00, la Grand Hotel Italia

* Cluj-Napoca: În perioada 30 octombrie – 2 noiembrie, are loc ediţia 2014 a târgului specializat în organizarea de nunţi şi evenimente speciale – Salonul Mireselor – ora 11:00, la Centrul expoziţional EXPO Transilvania

* Cluj – Napoca: Conferinţa Hotspot Fashion – ora 14:00, la Grand Hotel Italia. Unde se poziționează segmentul fashion în mediul online românesc, ce anume ne determină să cumpărăm haine online, dar și cum pot fi aceste resurse folosite la maxim, vor răspunde specialiștii care participă la acest eveniment

* Cluj – Napoca: O nouă ediţie a competiţiei educaţionale de tranzacţionare BVB Invest Quest începe cu un seminar la Cluj

* Oradea: Professional Advertising & Events în colaborare cu Galeria Arcade Oradea Sud, organizează în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie, „Târgul Reducerilor Aniversare” – la Galeria Arcade Oradea Sud, la căsuțe, în Parcarea Hypermarketului Auchan

* Târgovişte: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează Gala „Topul Firmelor din județul Dâmbovița” – ora 18:30, la Restaurantul Nova

– Social

* Are loc un protest pentru dreptul la locuire al persoanelor din Bucureşti, iniţiat de comunitatea din Str. Vulturilor nr. 50, evacuată la mijlocul lunii septembrie – ora 16:00, în faţa Administraţiei Fondului Imobiliar, Bd. Regina Elisabeta nr. 16. La protest participă mai multe persoane aflate într-o situaţie similară, precum şi susţinători ai acestei cauze

* Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale – INCSMPS organizează conferinţa „Metode de evaluare a competenţelor-beneficii pentru dezvoltarea profesională şi personală” – ora 9:00, la Hotel Intercontinental, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 4

* Drobeta Turnu Severin: Lansarea unui proiect european destinat investiţiilor în resursele umane din mediul rural – ora 10:00

– Medicină, Sănătate

* Societatea Română de Adicţie, în parteneriat cu Primăria generală a Municipiului Bucureşti, Ministerul Sănătăţii şi Centrul de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor pentru Tineret „Sf. Stelian” organizează, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, cea de-a III-a ediţie a conferinţei naţionale în domeniul adicţiilor cu tema „Adicţia, boala psihică şi societatea … încotro ?” – la Hotel Caro

* Braşov: Conferinţă de presă pentru lansarea proiectului „Supravieţuirea cu cancerul la sân”, proiect derulat de către Asociaţia „Glasul Prieteniei”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov – ora 10:00

* Drobeta Turnu Severin: Inaugurarea noii maternităţi din localitate – ora 8:00

– Arhitectură

* New York: Institutul Cultural Român din localitate organizează și găzduieşte masa rotundă cu tema „Est și Vest: influențe inter-culturale în arhitectură și artele decorative ca sursă a originalității”, cu participarea reprezentanților desemnați de Institutele Culturale din rețeaua EUNIC (European Union National Institutes for Culture) prezente la New York – ora 17:00. Pornind de la pretextul oferit de expoziția Brâncoveanu, seria de mini-conferințe va fi centrată pe influențele reciproce Orient-Occident din arhitectura mai multor țări

– Învăţământ, Cercetare

* Conferinţă de management al carierei, organizată de Academia de Studii Economice din Bucureşti în cadrul proiectului „Studenţii de azi profesioniştii de mâine”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – ora 10:00, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice

– Istorie, Arhive

* Arhivele Naţionale ale României organizează, în perioada 30 – 31 octombrie, o serie de manifestări cu prilejul „Zilei Arhivelor”:

  • două expoziţii documentare dedicate centenarului Primului Război Mondial – la sediul central al instituţiei din Bucureşti, Bd. Elisabeta nr. 49
  • elevi ai unor licee bucureştene vor efectua vizite didactice care includ prezentări de documente şi depozite de arhivă
  • ora 11:00 – în cadrul ciclului de conferinţe „Interferenţe”, are loc prelegerea cu tema „Asăneştii – Istoria politico-militară a statului dinastiei Asan” va fi susţinută de dr. Alexandru Madgearu, cercetător ştiinţific I la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară – în sala Aurelian Sacerdoţeanu
  • în această perioadă, la nivelul Arhivelor judeţene vor fi organizate acţiuni culturale şi ştiinţifice, menite să pună în valoare tezaurul arhivistic deţinut: simpozioane, conferinţe, dezbateri, expoziţii documentare, zile ale „porţilor deschise”

 – Mass – Media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură

* Deschiderea expoziției temporare „Regele a murit, trăiască Regele !”, care marchează împlinirea unui secol de la moartea lui Carol I, primul rege al României, și de la urcarea pe tron a regelui Ferdinand I – ora 17:30, la Muzeul Naţional de Istorie a României, în Holul Central, Calea Victoriei nr. 12. Expoziţia este deschisă până în luna martie 2015

* Biblioteca Naţională a României organizează premierea caştigătorilor şi vernisajul expoziţiei „Ziua Fotografiei de stradă” – ora 18:30

* Institutul Francez din România organizează conferința de presă pentru decernarea „Premiului Goncourt, alegerea studenților din România 2014”, în prezența lui Frédéric Verger, Premiul Goncourt pentru debut 2013 și alegerea studenților din Polonia din lista Goncourt, a Denisei Comănescu, director editorial Humanitas fiction și lui Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din România – ora 13:00, la Wine Bar Bistrot Français, Str. Episcopiei nr. 3

* Opera Naţională Bucureşti organizează conferința de presă care marchează redeschiderea stagiunii, într-o clădire complet renovată acustic și arhitectural – ora 17:30, în foaierul central

  • Este prezentată şi o nouă premieră – a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic de operă, Paul Curran, în deschiderea stagiunii 2014 – 2015 – ora 19:00, la Sala Mare

* „Muzicianul palatelor regale ale Franţei”, Jean-Philippe Rameau va fi prezent în concertul-spectacol de excepţie „Rameau – Le Musicien du Roi”, eveniment finanţat în cadrul programului „Bucureşti 555” – ora 19:00, la Palatul Cotroceni, în sala Unirii

* Asociaţia Nevăzătorilor din România organizează festivalul-concurs de muzică uşoară şi folk „Vasile Snacoveanu”, destinat artiştilor cu deficienţă vizuală. Evenimentul, poartă numele marelui trompetist de jazz româno-american – ora 9:30, în Aula Ministerului Culturii din Bd. Unirii nr. 22. Gala laureaţilor şi recitalurile invitaţilor – ora 16:00. Invitaţi: George Nicolescu, Dan Helciug, Ioan Man, Ovidiu Niculescu, Fantasy Band

* Concert susţinut de pianistul Ilya Rashkovskiy alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii Enescu, dirijor Cristian Măcelaru, în zilele de 30 şi 31 octombrie – ora 19:00, la Ateneul Român

* Metalhead şi BestMusic organizează evenimentul „Noaptea Vrăjitoarelor de Halloween”, în cadrul căruia trupa de muzică rock Cargo susţine un concert alături de mai mulţi invitaţi speciali – ora 17:00, la Arenele Romane

* În perioada 30 octombrie – 21 noiembrie are loc Festivalul de Muzică Veche Bucureşti, la Palatul Cotroceni, Biserica Anglicană, Muzeul Cotroceni şi Palatul Bragadiru. Deschiderea celei de-a IX-a ediţii are loc astăzi – ora 19:00, la Palatul Cotroceni, Sala Unirii, Bd. Geniului nr. 1

 * Chişinău: Festivalul internaţional Anim’est revine în capitala Republicii Moldova, în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie, în incinta cinematografului Odeon şi Tipografia 5 cu cele mai reuşite filme de animaţie ale anului curent, dar si unele care s-au evidenţiat de-a lungul timpului, workshop-uri, Animusic Night 2014 şi Creepy Animation Night

* Torino: Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Consulatul General al României la Torino, Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României și Universitatea Babeș–Bolyai din Cluj-Napoca, în colaborare cu Primăria orașului Torino și Museo Nazionale del Risorgimento Italiano – Palazzo Carignano, organizează inaugurarea expoziției foto-documentare „I Romeni e la Grande Guerra/Românii și Marele Război” – ora 17:00, la Museo Nazionale del Risorgimento Italiano – Palatul Carignano. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 30 octombrie – 14 decembrie. Evenimentul beneficiază de patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, al Regiunii Piemonte, al Provinciei Torino și al Primăriei orașului Torino

– Sport

* Conferinţă de presă susţinută de antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Flavius Stoican – ora 11:30, la Stadionul Dinamo

* Antrenorul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Constantin Gâlcă, susţine o conferinţă de presă înaintea derby-ului cu Dinamo – ora 13:00, stadion Steaua

* Tragerea la sorţi a meciurilor din semifinalele Cupei României la rugby – ora 12:00, la sediul FRR

* Programul meciurilor din optimile Cupei României la fotbal:

  • ora 16:00 – Oţelul Galaţi – Pandurii Târgu Jiu – pe stadionul Oţelul
  • ora 18:30 – Rapid CFR Suceava – Petrolul Ploieşti
  • ora 20:30 – Rapid Bucureşti – CFR Cluj – pe stadionul Giuleşti – „Valentin Stănescu”

* Bacău: Fundaţia Comunitară Bacău organizează a doua ediţie a „Swimathon” (un mecanism de strângere de fonduri pentru cauze proprii), un eveniment de implicare comunitară care reuneşte importante ONG-uri locale, zeci de înotători, zeci de firme şi peste o mie de participanţi – la Bazinul Olimpic de înot

* Mediaş: Clubul de fotbal Gaz Metan Mediaş organizează o conferinţă de presă – ora 13:00, la Stadionul Gaz Metan

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ioan Gură de Aur (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2014)

– „Ziua Relaţiilor Publice Militare”; la 30 octombrie 1993, în baza Ordinului general al ministrului apărării şi a Ordinului Marelui Stat Major, Secţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (SIRPA), înfiinţată la sfârşitul lunii octombrie 1991, s-a transformat în Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (DIRPA), iar în perioada 30 aprilie 1997 – 20 februarie 2007 a purtat denumirea de Direcţia Relaţii Publice (DRP). Începând cu 20 februarie 2007, denumirea structurii este Direcţia Informare şi Relaţii Publice

– 1724: Încheierea construcţiei bisericii Stavropoleos din Bucureşti, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă; aşezământul a fost construit de către arhimandritul grec Ioanichie Stavropoleanul, în timpul celei de-a doua domnii în Ţara Românească a lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730); din construcţia iniţială a incintei mânăstirii s-a păstrat numai biserica; celelalte clădiri sunt rezultatul unui vast proiect de restaurare şi construcţie început, în 1897, după planurile arhitectului Ion Mincu – 290 de ani

– 1789: S-a născut (la Viena) compozitoarea, pianista şi cântăreaţa Elena Asachi (născută Teyber), soţia cărturarului moldovean Gheorghe Asachi (m. 1877) – 225 de ani

– 1921: S-a născut juristul Paul Mircea Cosmovici; membru titular al Academiei Române din 1995, fost director onorific al Institutului de Cercetări Juridice din Bucureşti al Academiei (m. 2006)

– 1930: Premiera, la Bucureşti, a filmului „Ciuleandra”, prima ecranizare după Liviu Rebreanu, realizată în două versiuni de regizorul german Martin Berger; primul film sonor vorbit în limba română

– 1943: S-a născut fizicianul Horia Scutaru-Ungureanu; contribuţii în fizica teoretică, mecanica cuantică, teoria sistemelor cu simetrii dinamice şi a particulelor elementare; membru titular al Academiei Române din 1995

– 1944: S-a născut compozitorul Marcel Dragomir; redactor principal la Secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române între anii 1984 şi 1994 – 70 de ani. NOTĂ: Conform spuselor compozitorului, data reală de naştere este 28 octombrie („Data mea de naştere este 28 octombrie, dar am fost înregistrat pe 30; 28 era sâmbătă şi mai era şi vreme de război, în 1944. Primăria nu lucra decât atunci când se putea”)

– 1954: S-a născut Mihai Măniuţiu, regizor de teatru, scenarist, prozator şi eseist, directorul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca  – 60 de ani

– 1954: Premiera, la Bucureşti, a operetei „Lăsaţi-mă să cânt”, de Gherase Dendrino – 60 de ani

– 1955: A murit Agricola Cardaş, biolog, agronom şi publicist; este creatorul învăţământului mediu de zootehnie şi al Centrului Universitar de Zootehnie în Moldova, la Iaşi (n. 1883)

– 1955: A murit Dimitrie Gusti, sociolog, filosof şi estetician; fondatorul Şcolii Sociologice de la Bucureşti; a conceput ideea „muzeului sociologic”, în temeiul căreia, în 1936, împreună cu Victor Ion Popa şi Henri H. Stahl, a pus bazele „Muzeului satului” din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1919, vicepreşedinte (1923-1925; 1944) şi preşedinte (1944-1946) al acestui for (n. 1880)

– 1971: A murit medicul Valeriu (Lucian) Bologa; contribuţii la istoria medicinii româneşti şi universale; profesor la Universitatea din Cluj-Napoca (n. 1892)

– 1971: A avut loc accidentul ecologic de la Certej, judeţul Hunedoara, când digul iazului de decantare aflat la marginea localităţii s-a rupt, iar nămolul toxic s-a revărsat peste un cartier întreg. Nămolul cu cianuri şi steril s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc şi a distrus şase blocuri, un cămin de nefamilişti, peste 20 de gospodării, o popicărie şi alte construcţii care urmau să facă din Certej unul dintre orăşelele de seamă ale epocii comuniste. Avalanşa de steril toxic a ucis 89 de oameni şi a rănit alţi 76, potrivit Procuraturii judeţene, care a anchetat timp de doi ani împrejurările dezastrului

– 1983: Încheierea lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră. NOTĂ: Inaugurarea oficială a Canalului Dunăre-Marea Neagră (construcţie iniţiată în 1973) a avut loc la 26.V.1984; necesitatea realizării unui asemenea canal a fost relevată de numeroase personalităţi din trecut (Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Assan G. Basil, Nicolae Titulescu ş.a.); încercările făcute în primii ani după 1944 de regimul comunist (şi în urma cărora mulţi deţinuţi politici obligaţi să muncească acolo şi-au pierdut viaţa) au fost abandonate din lipsa capacităţilor tehnice şi economice; la data inaugurării, Canalul Dunăre-Marea Neagră era cel de-al treilea mare canal de navigaţie din lume (după Canalul Suez şi Canalul Panama)

– 1983: În cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în Piaţa „Sf. Petru” din Roma, a fost beatificat, de Papa Ioan Paul al II-lea, călugărul franciscan Ieremia Valahul (n. 1556 – m. 1625), primul şi singurul român ridicat la “cinstea altarelor”; în Calendarul Romano-Catolic Fericitul Ieremia Valahul este sărbătorit la data de 8 mai; Papa Ioan Paul al II-lea îl descria pe Fericitul Ieremia ca fiind “un fiu al României, a acelei nobile naţiuni care poartă în limbă şi în nume amprenta Romei”

– 1989: A murit traducătoarea Frida Papadache; remarcată pentru versiunile româneşti ale unor scriitori americani clasici şi moderni (Twain, Dreiser, Steinbeck), şi, mai ales, pentru primele traduceri româneşti din Joyce (n. 1905) – 25 de ani

– 1991: A murit Ionel Budişteanu, violonist, dirijor şi compozitor de muzică populară (n. 1919)

– 1994, 30.X. – 6.XI: A avut loc, la Casa Radio, prima ediţie a Târgului „Gaudeamus – Carte de învăţătură”, cel dintâi târg specializat pe carte educaţională din România; organizatori: Societatea Română de Radiodifuziune, iniţiatorul şi organizatorul principal al manifestării, Societatea Euromedia (între anii 1994 şi 1997) şi editurile All (între anii 1994 şi 2000); din 1998 printre organizatori se numără şi Romexpo S.A.; în anul 2000 Caravana Gaudeamus a debutat la Cluj-Napoca; s-au adăugat în 2002 – Craiova, în 2003 – Târgu Mureş, în 2007 – Sibiu; începând cu anul 2009 Caravana cuprinde patru târguri organizate la Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa-Mamaia); din 2001 Târgul Gaudeamus a devenit internaţional – 20 de ani

– 2013: A murit arhitecta Anca Petrescu, cea care a proiectat „Casa Republicii” (actualmente Palatul Parlamentului) din Bucureşti, cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume (ca suprafaţă) (n. 1949) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Atena: Întrevedri ale secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, cu ministrul grec al afacerilor externe, Evangelos Vénizelos şi cu premierul grec Antonis Samaras

– Napoli: Reuniunea informală a miniştrilor turismului din UE

– Vatican: Papa Francisc îl primeşte pe preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz

 – Bruxelles: Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, are o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cu preşedintele ales al Comisiei, Jean-Claude Juncker şi cu viitorul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk

– Viena: Comisarul european pentru energie, vicepreşedinte al Comisiei, Günther H. Oettinger, participă la „Industry Forum of the Austrian Economic Chambers”

– Copenhaga: Comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice, Connie Hedegaard, participă la conferinţa “Fair Building Green” şi, de asemenea, la ceremonia “Sustainia Award”, la Royal Danish Theatre

– Bruxelles: Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, participă la simpozionul “A Social Agenda for the New European Actors” – la Reprezentanţa North Rhine-Westphalia la UE

– Bruxelles: Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, se întâlneşte cu Matteo Bartolini, preşedintele Consiliului European al Tinerilor Fermieri (CEJA)

– Bruxelles: Comisarul european pentru protecţia consumatorilor, Neven Mimica, se întâlneşte cu Samantha Power, ambasadorul SUA la ONU

– Bratislava: Reuniunea miniştrilor de externe ai celor patru ţări din Grupul de la Vişegrad, ai Balcanilor de Vest, cu viitorul Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini şi cu ministrul federal austriac pentru afaceri europene şi internaţionale, Sebastian Kurz (30 – 31 oct.)

– Madrid: Preşedintele chilian, Michele Bachelet, are o întrevedere cu premierul spaniol Mariano Rajoy

– Phnom Penh: Premierul thailandez, generalul Prayut Chan-o-cha, efectuează o vizită oficială în Cambodgia, în cadrul căreia are o întrevedere cu omologul său, Hun Sen (30 – 31 oct.)

– Bratislava: Ministrul slovac de externe, Miroslav Lajcak, are o întrevedere cu omologul său britanic, Philip Hammond

– Paris: Ministrul francez de externe, Laurent Fabius, participă la conferinţa „Paris Climat 2015”, dedicată întreprinderilor

– Toronto: Secretarul de stat american pentru comerţ, Penny Pritzker, ministrul canadian al comerţului, Ed Fast şi ministrul mexican al economiei, Ildefonso Guajardo, participă la o conferinţă de două zile dedicată competitivităţii

– Paris: Ministrul francez pentru comerţ exterior şi turism, Matthias Fekl, participă la ceremonia de înmânare a diplomelor pentru studenţii Institutului „Paul Bocuse”

– Lima: Are loc, în perioada 30 – 31 octombrie, reuniunea ministerială regională „Education for All in Latin America and the Caribbean: Assessment and post-2015 Challenges”

– Daejon, Coreea de Sud: Are loc, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, a 3-a ediţie a „World Humanities Forum”

– Lisabona: Este anunţată, pentru perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, o grevă a însoţitorilor de zbor şi a angajaţilor din sectorul administrativ ai companiei aeriane TAP prin care se solicită ameliorarea condiţiilor de muncă

– Paris: Anunţarea Marelui Premiu al Academiei Franceze pentru roman

Aniversări – Comemorări

– 1624: S-a născut scriitorul francez Paul Pellisson (m. 1693) – 390 de ani

– 1751: S-a născut Richard Sheridan, dramaturg şi om politic englez de origine irlandeză (m. 1816)

– 1821, 30.X / 11.XI: S-a născut unul din cei mai importanți scriitori ruși Feodor Mihailovici Dostoievski (m. 1881)

– 1823: A murit Edmund Cartwright, inginer englez, inventatorul războiului de ţesut mecanic, brevetat în 1785 (n. 1743)

– 1839: S-a născut pictorul francez de origine engleză Alfred Sisley, unul dintre creatorii impresionismului francez (m. 1899) – 175 de ani

– 1861: S-a născut sculptorul, pictorul şi pedagogul francez Émile Antoine Bourdelle (m. 1929)

– 1871: S-a născut Paul (Ambroise) Valéry, poet şi eseist francez (m. 1945)

– 1914: S-a născut actriţa britanică Anna Wing (m. 2013) – 100 de ani

– 1919: S-a născut David Werdyger, cântăreţ american (m. 2014) – 95 de ani

– 1928: S-a născut Daniel Nathans, microbiolog american de origine rusă; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1978, împreună cu Hamilton O. Smith (tot din SUA) şi cu elveţianul Werner Arber, pentru cercetările în structura ADN-ului (m. 1999)

– 1929: S-a născut actriţa argentiniană Olga Zubarry (m. 2012) – 85 de ani

– 1930: S-a născut Timothy Findley, romancier şi dramaturg canadian de limbă engleză (m. 2002)

– 1932: S-a născut regizorul francez de film Louis Malle, care şi-a început cariera sub auspiciile ‘”Noului val francez” (m. 1995)

– 1937: S-a născut Claude Lelouch, regizor de film, scenarist, actor și producător francez

– 1938: Cu celebra replică „Marţienii au invadat Pământul”, rostită în cadrul unei emisiuni radiofonice având ca temă „Războiul lumilor” de H. G. Wells, regizorul Orson Wells a reuşit să creeze panică în Statele Unite, aducând milioane de oameni în pragul disperării

– 1939: S-a născut biologul american Leland H. Hartwell, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2001, împreună cu Tim Hunt şi Sir Paul Nurse, pentru descoperirile privind “reglarea ciclului celular” – 75 de ani

– 1960: S-a născut fostul fotbalist argentinian şi actual antrenor Diego Armando Maradona

– 1975: A murit fizicianul german Gustav (Ludwig) Hertz; cercetări în domeniile ultrasunetelor, semiconductorilor şi luminescenţei; împreună cu fizicianul american James Franck, a pus în evidenţă (prin experienţele Franck-Hertz, 1913-1914) caracterul discontinuu al stărilor de energie în atom; cei doi au primit Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1925; membru de onoare străin al Academiei Române din 1965 (n. 1887)

– 1992: Au murit (într-un accident rutier în România) Doina Aldea Teodorovici (n. 1958) şi Ion Aldea Teodorovici (n. 1954), cantautori din Republica Moldova

– 2002: A murit Juan Antonio Bardem, regizor de film şi scenarist spaniol (n. 1922)

– 2003: A murit tenorul italian Franco Bonisolli (n. 1937)

– 2009: A murit antropologul francez de origine belgiană Claude Lévi-Strauss; a analizat miturile, raporturile de rudenie din societăţile primitive, a explicat formarea şi evoluţia deprinderilor în cadrul relaţiilor sociale; reprezentant al structuralismului (n. 1908) – 5 ani

– 2010: A murit scriitorul olandez Harry Mulisch, autorul bestseller-urilor „The Assault” (ecranizat) şi „The Discovery of Heaven”; Mulish, împreună cu Willem Frederik Hermans şi Gerard Reve, reuniţi sub genericul cei „trei mari scriitori”, au dominat literatura olandeză postbelică (n. 1929)